Rasismul invers divizează SUA

La Stampa

Mark Twain a afirmat că nu există nicio idee, oricît de nobilă ar fi ea, care, coborînd pe Pămînt, să nu-şi distrugă propria reputaţie. De exemplu, cazul “affirmative action”, sau regula care a impus cotele rasiale în America, pentru a garanta că minorităţile au aceeaşi posibilitate de acces ca şi albii la locuri de muncă, educaţie, antreprenoriat.

Primul care a menţionat conceptul a fost preşedintele Kennedy în 1961, într-o ţară în care, cu patru ani înainte, predecesorul său, Dwight Eisenhower, a fost nevoit să trimită paraşutiştii în Arkansas, pentru a convinge liceul public din Little Rock să admită elevi negri.

De atunci, discriminarea a făcut mai mulţi paşi înapoi în SUA, pînă în punctul în care, potrivit criticilor, pendulul a ajuns să oscileze prea mult în direcţia opusă. În 2008, studenta Abigail Fisher a dat în judecata Universitatea din Texas, pe care a acuzat-o că a refuzat admiterea ei din cauza culorii pielii sale, albe. Astăzi, această poveste ajunge la Curtea Supremă din Washington, care poate schimba sau anula “affirmative action”.

Prin urmare, este posibil ca, plecînd de la cele mai bune intenţii, să se ajungă la cele mai rele rezultate? Un program conceput să combată discriminarea poate produce efectul opus, în doar o jumătate de secol?

Răspunsul nu este atît de uşor pe cît ar dori fanii de dreapta, care se opun “affirmative action”, şi cei de stînga, care sînt favorabili. Nu există nicio îndoială că în SUA minorităţile sînt penalizate, iar parţial se întîmplă încă aşa. Potrivit datelor colectate de Census Bureau, în 2009, 28% dintre americanii cu vîrsta peste 25 de ani aveau o diplomă, dar acest procent scade la 17% în rîndul negrilor şi 13% în rîndul hispanicilor. La originea acestei diferenţe mari nu se află numai prejudecata rasială în admitere, ci şi faptul că cei proveniţi din aceste grupuri au crescut, în general, în familii şi cartiere defavorizate, au mai puţine posibilităţi de a învăţa de la început, iar apoi întîmpină dificultăţi în a fi admişi la universitate sau în a găsi un loc de muncă.

Este adevărat însă şi că cotele pot fi nedrepte, sau împinse la limitele logicii lor. Dacă Abigail era mai bună decît colegul negru sau hispanic care i-a luat locul, numai pentru că provenea din etnia justă, resentimentele ei sînt de înţeles.

Există o soluţie echitabilă la problemă? Pentru moment nu. Potrivit preşedintelui “Columbia University”, Lee Bollinger, “dacă Curtea Supremă va anula “affirmative action”, rezultatul va fi o prăbuşire a înscrierilor minorităţilor”. Prin urmare, ne învîrtim în jurul cozii, deoarece mai puţine admiteri vor însemna şi mai puţine locuri de muncă bune şi deci mai puţine posibilităţi de a-i face pe negri şi hispanici să urce pe scara socială.

Angajamentul trebuie să rămînă, prin urmare, cel scris în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, care le garantează tuturor dreptul de a-şi căuta propria fericire, beneficiind de normele care asigură fiecăruia aceeaşi oportunitate de reuşită. Cînd acest lucru se va întîmpla cu adevărat, atunci şi “affirmative action” şi cotele vor putea reveni în paradisul ideilor, pentru că nu vor mai fi de folos unei societăţi devenite cu adevărat echitabilă.