Rapid – U Cluj 2-3! Victorie de senzație a ”Șepcilor roșii” în Giulești!

U Cluj a câștigat în fața Rapidului, în ultimul meci al etapei a 17-a din SuperLigă, după un meci senzațional făcut în Giulești! Echipa lui Cristiano Bergodi  a condus, mincinos, cu 2-0 în prima repriză, dar elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au întors soarta partidei prin reușitele lui Popa, Chipciu și Stoica, iar U Cluj s-au instalat pe poziția a șaptea în campionat, la doar două puncte de locurile de play-off!

Echipele de start:

Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Albu, Kait, Ioniță – Papeau, Valle, Funsho

U Cluj: Iliev – Simion, Masoero, Pițian, Vătăjelu – Doukoure, Fossati – Stoica, Nistor, Chipciu – Popa

Meciul dintre Rapid și U Cluj este cel mai vechi duel din istoria actualului campionat, prima confruntare directă între cele două formații având loc în sezonul 1933/1934, și încheiat cu victoria clujenilor cu 2-1. Ocazie mare a Universității în startul partidei: Nistor reia din interiorul careului, în min.4, dar Săpunaru deviază mingea în corner! Pasă excelentă a aceluiași Nistor pentru Popa, în min.8, dar atacantul nu reușește să reia spre poartă dintr-o poziție excelentă. Început foarte bun pentru U Cluj în Giulești. GOL Rapid! PAPEAU șutează puternic de la distanță în min.14, balonul este deviat ușor și intră în plasă pe colțul lung al porții lui Iliev rămas stană de piatră! 1-0! GOL Rapid! IONIȚĂ înscrie simplu cu o reluare din interiorul careului mic, în min.24! 2-0! Ioan Ovidiu Sabău face prima schimbare în echipa sa, în min.30: a intrat Oancea în locul lui Fosati. Iliev respinge cu dificultate mingea trimisă puternic de Borja Valle, în min.33. GOOOOOL U Cluj! Atac consistent al Universității după o cursă impetuoasă a nou intratului Oancea, în min.40, încheiat cu un șut al lui POPA din apropiere, fără speranțe pentru Moldovan! 2-1! Pauză în Giulești!

Iacob are prima ocazie a reprizei secunde în min.54, dar șutul său din lovitură liberă trece pe lângă vinclul porții clujene! GOOOOOL U Cluj! CHIPCIU trimite pe colțul lung, în min.56, după ce Ianis Stoica trimisese în transversala porții lui Moldovan! 2-2! A fost un nou atac în forță al clujenilor, precedat și de această dată de o pasă de geniu furnizată de Nistor lui Popa în careul giuleștenilor! GOOOOOOOL U Cluj! STOICA înscrie după un contaatac fulgerător, în min.74, după ce mingea a circulat rapid pe traseul Doukoure – Popa! 2-3! Ocazie uriașă de gol ratată de Chipciu, în min.77, care a trimis în bara porții giuleștene. Oportunitate imensă a lui U Cluj de a se distanța pe tabela de marcaj! Schimbări la U Cluj în min.82: au ieșit Doukoure și Popa, înlocuiți de Filip și Popadiuc. El Sawy șutează din afara careului dar Iliev reține fără probleme, în min.89. Iese Ianis Toica în min.89, înlocuit de Filip Ilie. Patru minute suplimentare pentru acest joc. Final de meci!

Etapa următoare, U Cluj va juca pe Cluj Arena, duminică 3 decembrie, împotriva Craiovei lui Adrian Mititelu.

Foto: gsp.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut