Randament de aproape 12% la Pilonul II de pensii private

Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanţă din ultimii 9 ani, după recuperarea deprecierilor cauzate de OUG 114/2018 în economie şi pe pieţele financiare, precum şi al evoluţiilor peste aşteptări ale Bursei de Valori de la Bucureşti.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), susţine că randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2019 a fost de 154%, adică un randament mediu anualizat de 8,35% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflaţiei din perioada analizată (41,8%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (3,05%).
Organizaţia afirmă că din cele 13 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2019, peste 2,6 miliarde de euro (12,6 miliarde de lei) reprezintă câştigul net obţinut din investiţii, exclusiv pentru cei peste 7,4 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute, care în prezent sunt printre cele mai competitive la nivel european, în urma modificărilor operate în legislaţie în ultimul an.
APAPR menţionează că, în acest context, randamentul cumulat al Pilonului II a pierdut aproape 4% în mai puţin de 2 săptămâni la finalul 2018. Acesta a fost motivul pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei.

APAPR consideră că orice analiză care se concentrează exclusiv pe anul 2018 şi ignoră rezultatele cumulate ale fondurilor de pensii este incorectă şi duce la concluzii greşite.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.