RAADPP-ul numără maşinile care trec pe drumurile judeţene din Cluj

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public si Privat Cluj (RAADPP), administratorul drumurile judeţene, a amplasat 80 de posturi de monitorizare a circulaţiei rutiere, în care înregistrarea maşinilor se face “manual”.

Recensămîntul traficului rutier, care a început în 20 aprilie, a continuat cu o nouă etapă marţi, 28 aprilie. La această acţiune, organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, participă şi RAADPP-urile, care răspund de măsurarea traficului de pe drumurile judeţene. Pînă la finalizarea recensămîntului, programată pentru luna noiembrie, mai sînt stabilite încă opt zile de recenzare: 13 şi 17 mai, 2 , 14  şi 22 august, 8 octombrie, 11 şi 14 noiembrie. Pe durata operaţiunii sînt monitorizate biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete şi autospeciale pînă la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate. Vehiculele sînt înregistrate în 3.350 posturi de recenzare, dintre care 960 de posturi pe drumurile naţionale şi 2.390 posturi pe drumurile judeţene şi comunale.
Recensămîntul rutier vizează determinarea intensităţii şi componenţei traficului, respectiv a numărului de participanţi şi a categoriilor de vehicule. Datele obţinute ar trebui să constituie repere pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere, precum şi a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii. Această recenzare se efectuează o dată la cinci ani, şi are loc ca urmare a recomandării Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.