Puţin interes pentru regionalizare

ILIE CĂLIAN

Ce părere aveţi despre bucureşteni? Despre „sudişti”? Despre „mitici”? Despre „regăţeni”? V-aţi „săturat de România”? Însă întrebarea nu se adresează doar ardelenilor şi, în particular, clujenilor, ci tuturor celor din Nordul, Estul şi Vestul României, care au un dinte împotriva celor din Bucureşti, din capitala care împarte şi parte-şi face. Moldovenii sînt supăraţi că, după 1859, capitala s-a instalat la Bucureşti, Ieşii devenind un oraş de mîna a doua. Ardelenii au avut primele deziluzii în legătură cu „fraţii” din Bucureşti imediat după 1918, cînd funcţionari bucureşteni s-au instalat în Transilvania. Desigur sînt multe exagerări în toate acestea. Ar fi suficient să ne amintim, printre altele, noi, clujenii, cu cît entuziasm au participat intelectuali din celelalte provincii la constituirea Universităţii clujene…

Totuşi, persistă această idee – că bucureştenii, „miticii”, „regăţenii”, „sudiştii” îi asupresc pe cei din restul ţării. Desigur, sînt cam puţini aceia care îşi amintesc de rude, prieteni, cunoştinţe care s-au stabilit în Capitală pornind din celelalte provincii şi că, de fapt, sînt o propor-ţie redusă, în totalul populaţiei Capitalei, cei care au bunicii născuţi în Bucureşti. Dimpotrivă, atît după primul, cît şi după al doilea război mondial (şi între ele) puhoaie de români din toate colţurile ţării au dat năvală în Bucureşti pentru a-şi „face un rost”. Nu este mai puţin adevărat că percepţia conform căreia la Bucureşti se leagă şi se dez-leagă toate are la bază un anume adevăr. Esenţa acestuia este statul român foarte centralizat şi, prin aceasta, automat, şi foarte birocrati-zat. De fapt, această structură şi-a avut rostul şi meritul ei pentru consolidarea statului român „unitar şi naţional”, şi aşa ciuntit faţă de ce era în 1918. Nu voi argumenta în legătură cu necesitatea acelei forme de centralizare, ci voi ajunge la întrebarea simplă: a fost prea scurtă perioada, prea lungă ori suficientă – sau, pur şi simplu, problema se poate pune, acum, altfel?

Cred că e util să cădem de acord că problema se pune altfel. Pe de o parte, pentru că birocraţia centralizată s-a dezvoltat excesiv. Pe de alta, întrucît tipul de civilizaţie tehnologică de astăzi oferă alte posibilităţi de administrare a statului, în formula democraţiei bazate pe alegeri libere, începînd de la cel mai de jos nivel. În fine, sîntem membri ai Uniunii Europene, ai unei structuri care presupune al-te abordări ale dezvoltării economico-sociale.

Dar dacă aşa stau lucrurile – adică şi percepţia generală deplînge centralismul excesiv, şi datele obiective ne spun acelaşi lucru -, cum se face că, în ultimele sondaje de opinie, regionalizarea este privită cu suspiciune de mulţi, prea mulţi, respondenţi?! Este de înţeles că există şi opinii contrare – de la cele „de partid”, la cele strict personale. De exemplu, UDMR pune sub semnul întrebării necesitatea regionalizării din moment ce nu prea are şanse să refacă fosta Regiune Autonomă Maghiară. La fel, PDL se teme că, nemafiind la putere, ar pierde şansele de a-şi plasa liderii în celei mai importante funcţii din aceste regiu-ni. Există, de asemenea, nelinişti strict personale ale unora dintre „lideraşii” coaliţiei de la putere, USL, care stimulează anumite tribalisme judeţene şi patriotisme locale: dacă nu ajunge Cutare în fruntea unei regiuni, atunci mai bine să moară caprele tuturor vecinilor.

Dar marea masă a cetăţenilor care protestează, la o bîrfă, împo-triva bucureştenilor, „miticilor”, „regăţenilor”,”sudiştilor”?! Nu cum-va sînt timoraţi de perspectiva ca, din moment ce nu se vor lua toate hotărîrile „de sus în jos”, de la Bucureşti spre „ţară”, vor ajunge în situaţia de a nu mai avea pe cine să dea vina în cazul unor decizii proaste, rezultate din lipsa lor de interes faţă de nevoia de implicare cetăţenească în treburile regiunii lor?! Nu e mai simplu să dai vina pe un „vodă” aflat departe, decît să participi cu toată răspunderea la elaborarea unei decizii?!…