Puterea exemplului în colectarea selectivă a deşeurilor menajere

Campanie de conştientizare privind colectarea selectivă a deşeurilor în cadrul populaţiei care locuieşte la bloc

Ştim cu toţii, mai ales cei care locuim la bloc, cât este de dificil să schimbi comportamentul colectiv cu privire la orice aspect, mai cu seamă cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor care are finalitate doar dacă toate persoanele care constituie asociaţia respectivă acţionează în sensul depozitării selective a deşeurilor pe două fracţii.

Astfel, în acest caz, se consideră că deşeurile se colectează selectiv doar dacă toate persoanele care au acelaşi punct de colectare depun deşeurile, astfel: într-un container / pubelă se depun deşeurile reciclabile, aşa numita fracţie uscată (hârtie, plastic, metale, doze, sticle), iar în alt container / pubelă se depune fracția umedă, restul deşeurilor menajere care nu sunt menţionate mai sus (în special din deşeuri organice), urmând ca operatorul de salubritate să colecteze cele două fracţii în zile diferite, în funcţie de cantitatea generată.

Drept urmare, Rosal lansează în municipiul Cluj-Napoca un proiect de conştientizare privind colectarea selectivă a deşeurilor bazat pe puterea exemplului.

Astfel, se doreşte promovarea „poveştilor” din spatele procesului de colectare selectivă a deşeurilor în cadrul unor asociaţii de locatari. În acest scop a fost solicitată implicarea reprezentanţilor sau a unor persoane din cadrul asociaţiilor de locatari / proprietari în cadrul cărora deşeurile sunt colectate selectiv, în sensul transmiterii unor aspecte care pot servi drept exemplu de bune practici în acest domeniu.

În cele ce urmează vă prezentăm o astfel de „poveste”.

Povestea” asociaţiei de locatari din str. Ion Mihalache nr. 1

Asociaţia de locatari Ion Mihalache nr. 1 este formată din 9 – 10 persoane, care dispun de două pubele de 240 litri pentru colectarea deşeurilor reciclabile, după cum se poate observa şi din imaginile de mai jos, puse la dispoziţie de către Rosal.

rosal_1Din cele transmise de o persoană din cadrul asociaţiei, o persoană preocupată de protejarea mediului, reiese faptul că ideea colectării selective a deşeurilor a fost declanşată de o vizită a acesteia în Canada, „unde toate deşeurile se colectează selectiv şi mediul este foarte curat”. (Câţi dintre noi nu ne dorim să trăim într-un mediu curat şi sănătos?). Astfel, având aceleaşi pretenţii şi de la locul pe care îl numeşte acasă, dânsul a luat atitudine şi împreună cu vecinii colectează selectiv deşeurile deja de 3 ani. Având în vedere că acest proces de colectare selectivă a deşeurilor porneşte din locuinţă, el colectează deşeurile reciclabile într-un recipient amenajat pe balcon. Deşi dânsul s-a ocupat mai mult de partea de organizare, susţine că rosal_2locatarii, de toate vârstele, au colaborat imediat.

Locatarii apreciază faptul că Rosal le-a pus la dispoziţie recipiente inscripţionate, fapt care a uşurat demersul colectării selective a deşeurilor. Iniţial, acestea au fost amplasate la capătul străzii Ion Mihalache, în ideea de a fi utilizate de mai multe persoane, însă modalitatea selectivă de colectare nu a fost respectată. Deşi erau inscripţionate, recipientele nu erau utilizate corespunzător, fiind folosite pentru deşeuri menajere amestecate. Ulterior, recipientele au fost relocate în scara imobilului, fapt care a îmbunătăţit procesul de colectare şi care funcţionează şi în prezent.

Astfel, una din concluziile care reies din experiența prezentată mai sus este aceea că pentru implementarea colectării selective a deșeurilor în cadrul unei comunități formate din mai multe persoane, pentru început, e nevoie de o persoană care să ia atitudine în acest sens.

Locuiţi la bloc? Propuneţi-vă o astfel de provocare! Vorbiţi cu vecinii dumneavoastră, contactaţi administraţia blocului şi operatorul de salubritate. Dacă alţii pot noi de ce să nu reuşim? Mai mult de jumătate din ceea ce aruncaţi zilnic în coşul de gunoi este o resursă, mai mult de jumătate din ceea ce aruncaţi zilnic în coşul de gunoi înseamnă bani îngropaţi în pământ.

Mulţumim persoanelor care s-au implicat în această campanie şi celor care colectează selectiv deşeurile în mod constant și apreciem atitudinea acestora. Reamintim că obligaţia de colectare selectivă a deşeurilor revine fiecărei persone fizice sau persoane juridice.

Ai decis să acţionezi, să nu îţi arunci la gunoi banii şi pădurile copiilor şi nepoţilor noştri? Contactează-ne pe mail-ul: rosalcluj@rosal.ro, să ne organizăm împreună.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.