Puşculiţa demnitarului

Radu VIDA

N-am comentat atunci cînd preşedintele Iohannis şi-a aruncat haina în maşina prezidenţială şi un general a trebuit să i-o pună în ordine. Francezii s-au făcut că nu observă. De cînd a ajuns Werner K.I., preşedinte, tot mai multe gesturi mă fac să cred că, iată, iar am dat-o în bară. Că vom avea parte de cel puţin 5 ani în care, poate, îl vom regreta chiar pe Băsescu. Că istericalele noului preşedinte au ceva din ţîfna parvenitului. Şi cel mai bun exemplu e că domnia sa are un apetit nemaipomenit de îmbogăţire.

Problema salarizării, bunăoară.
Habar n-am de ce toată lumea spune că Guvernul a ţinut legătura cu primul ministru Ponta. Se pare că preşedintele a fost cel care a grăbit majorarea neobrăzată a salariilor celor 48 de categorii de demnitari. Şi asta, în lipsa primului ministru în funcţie şi, mai ales, în lipsa unei Legi a salarizării demnitarilor. Au păcălit şi Rovana Plumb, şi Gabriel Oprea şi or mai fi fost şi alţi complici. Pentru că, vedeţi bine, premierul Victor Ponta a spus un „nu!” categoric la această iniţiativă. Johannis însă a sărit ca ars. Şi nu neapărat pentru că are un cui împotriva premierului. (Dacă dl.Victor Ponta ar fi iniţiat mărirea salariului prezidenţial, poate că lucrurile stăteau cu totul altfel între ei.) Preşedintele consideră că are dreptul la o sumă pe care nici un român n-o visează.

Şi n-are! Dreptul, vreau să zic.
Spun asta nu numai că pentru încă nu s-o fi obişnuit cu toate cotloanele Palatului Cotroceni şi cu politichia înaltă, unde e un mare… habarnist. Dar, pe lîngă executarea ordinelor venite de afară, mai e nevoie să dovedească ‘i că are puţintică… aplicaţiune şi pentru acest popor. Că poate face şi fără „indicaţii preţioase” cîte ceva pentru cei mulţi, care ar trebui să-i plătească lui salariul. Ca s-o ducă el ceva mai bine.

În context, nu sînt de acord nici cu afirmaţiile primului ministru Victor Ponta. Domnia sa a motivat întîrzierea majorării salariilor în cauză, legînd toată povestea de ridicarea salariilor funcţionarilor publici. Nu e nevoie de nicio un exchibiţie teodoroviciană pentru a demonstra că funcţionarii publici sînt o plagă (e drept, necesară, dar corigibilă prin amputarea a sute şi sute de posturi). Că aceşti oameni nu-şi merită salariile pe care le iau. Am exemplul a cîţi primari vreţi dumneavoastră, care nu numai că nu-şi justifică salariul, nefăcînd nici măcar figuraţie pentru a dovedi că, da, există, şi se face că… face. Aşa sînt şi sute de viceprimari, secretari comunali, funcţionari şi funcţionăraşi de pe la sate. Şi nici în marile oraşe situaţia nu este altfel. Birocraţia a generat atîta… birocraţie, încît s-a ajuns ca primăriile să aibă în dotare, poeţi, cîntăreţi, jurnalişti, sportivi – încît te întrebi dacă concurenţa neloială pe care o fac sectorului privat n-ar trebui luată la purecat. Nu discutînd şi argumentînd, ci eliminînd acele posturi „nou create” pentru care nu există nici un fel de justificare. Cît despre medici, profesori, militari… altădată.

Revin: de ce trebuie să crească salariile bugetarilor, în condiţiile în care, la privat, situaţiile financiare sînt tot mai precare? Iar la această întrebare, la care ar trebui să răspundă primul ministru, aş mai adăuga una: care este performanţa demnitarilor pentru care merită să se compare cu salariile demnitarilor din UE? Ar trebui să-i spună cineva preşedintelui Johannis că preşedintele Germaniei are salariul pe care-l are, pentru că asigură prin prestaţia lui ca şi turcul imigrant, strîngător de gozuri prin spielplatz-urile patriei, să ia un salariu de 1800 de euro! Înţeleg că domnul preşedinte Iohannis nu mai dă ore de fizică şi nici nu bişniţăreşte cu casele închiriate. Dar asta nu înseamnă că nu are din ce trăi (bine!) în Ţărişoară.
Doar dacă n-o fi vrînd în Spania…