Viteză maximă. Neregulile din zona food-court de la Iulius Mall au fost deja remediate

Pe 20 septembrie 2022, în Iulius Mall s-a desfăşurat un control de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, care a avut susţinerea totală din partea Administraţiei shopping mall-ului şi a operatorilor de alimentaţie publică.

În urma controlului, au fost identificate o serie de nereguli, care deja au fost remediate, astfel încât zonele de alimentaţie publică din Iulius Mall sunt funcţionale, cu avizul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.
Ne cerem scuze clienţilor şi îi asigurăm că prioritatea noastră este oferirea unor servicii la cele mai înalte standarde, aşa cum i-am obişnuit până acum.
Subliniem faptul că Administrația Iulius Mall Cluj este preocupată constant de respectarea normelor sanitare şi de igienă prevăzute de legislaţia în vigoare. Iulius Mall Cluj realizează operațiuni de dezinsecție, dezinfecție și deratizare cu o frecvență sporită, mai exact de patru ori pe lună, în zona de food court, incluzând spațiile operatorilor, sala de mese, grupurile sanitare din proximitate și alte spații comune. De asemenea, zilnic, după finalizarea programului, în zona food court se efectuează operațiuni complete de curățenie și degresare, atât în spațiile închiriate, cât și pe cele comune.
În ciuda tuturor acestor eforturi constante, a îndeplinirii programului de efectuare a dezinsecției în toate locațiile, a respectării etapelor, a frecvenței de realizare a proceselor, a calității și concentrației substanțelor folosite, sunt factori independenți de activitatea noastră care pot genera neconformităţi.
Le mulţumim clienţilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să revină cu încredere în food court-ul Iulius Mall.
Departament PR IULIUS

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut