Publicaţii ştiinţifice Palestrica Mileniului III, aprilie – iunie 2014

Palestrica Mileniului III, potenţial real pentru recunoaşterea internaţională

Ceea ce este de admirat la prof. Traian Bocu, este fără doar şi poate tenacitatea, tenacitate dublată de o putere de muncă exemplară. Numai aşa se explică apariţiile în timp real ale Palestricii Mileniului III, provocări ştiinţiifice şi intelectuale cu fiecare număr în parte. Este meritul de a se fi apropiat şi de a-şi fi apropiat personalităţi de prim rang din diferite domenii de activitate – medici, profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori, preşedinţi sau manageri de cluburi sportive, cercetători, kinetoterapeuţi, sportivi, … -, deschiderea internaţională fiind reprezentativă pentru dezvoltarea pe verticală a unei publicaţii ştiinţifice. Şi cînd ai parte de colaborări prestigioase din ţară şi de peste hotare – Statele Unite, Franţa, Germania, India, Ungaria, Danemarca, Canada, Portugalia, Spania, Republica Moldova –, cînd maojoritatea articolelor beneficiază de traduceri pertinente în limbi de largă circulaţie internaţională (limba engleză în mod special), de un board ştiinţific naţional şi internaţional de certă reputaţie, succesul este garantat. Sînt paşii parcurşi de 15 ani încoace de un profesionist în sensul adevărat al cuvîntului, îl numesc pe prof. dr. Traian Bocu, sînt paşii făcuţi cu răbdare alături de un colectiv priceput (Simona Tache, Dan Riga, Ioan Onac, Cristian Bârsu, Octavian Vidu, Victor Cristea, Nicolae Hâncu, Laszlo Irsay, Valeria Laza, Liviu Pop, Wolf Kirsten/Germania, Daniel Courteix(Franţa, Radak Zsolt/Ungaria, Suresh Rattan/Danemarca, Vasile Bogdan, Dorin Almăşan, Mihai Cucu, Leon Gomboş, Emilia Grosu, Vasile Guragata/Republica Moldova, Eunice Lebre/Portugalia, Ştefan Maroti, Ioan Mureşan, Ioan Zanc, Taina Avramescu, Petru Derevenco, Ioan Ştefan Florian, Marius Bojiţă, Radu Munteanu, Adriana Albu, Iacob Hanţiu, Cezar Login, Maria Aluaş, Ioan Cătinaş, Mihai Kiss, Alina Pîrvu, Marius Crăciun, Ioan Paşcan, Ion Măcelaru, … ; regret sincer că nu pot fi toţi amintiţi), cunoscător şi avizat în ştiinţa sportului, în ştiinţele medicale, în cele ale pedagogiei nu în ultimul rînd.

Palestrica Mileniului III. Civilizaţie şi Sport a împlinit 15 ani ! 15 ani sărbătoriţi în cadru plăcut, familial – A doua Conferinţă Naţională de Medicină Aplicată la Educaţia Fizică şi Sport –, un nou prilej de a fi prin temele abordate şi dezbătute, prin lectorii invitaţi, în actualitatea problematicii.

Recentul număr, aprilie – iunie 2014, este în mare, oglinda temelor puse în discuţie, respectîndu-se formatul cunoscut – articole originale, articole de sinteză, actualităţi editoriale, manifestări ştiinţifice, evenimente, portrete – personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti : dr. doc. Petru Derevenco la 90 de ani -, toate de maxim interes şi maximă actualitate. Este suficient să amintesc aplecări asupra comportamentului motor şi emoţional în depresia indusă experimental, relaţia dintre suplimentele din plante şi sport, rolul educaţiei fizice în corectarea disgrafiei la elevii din clasele primare, influenţa exerciţiilor fizice asupra indicelui de masă corporală la studente anilor I, importanţa acizilor graşi omega 3 în alimentaţie, utilizarea electrostimulării neuromusculare ca metodă de creştere a forţei musculare, reabilitarea postoperatorie în neoplasmul mamar, metodologia tratamentului de recuperare a genunchiului posttraumatic la sportivi, istoricul întemeierii Societăţii Medicale de Educaţie Fizică din Bucureşti, limitările mobilităţii articulare şi deprinderile motrice de bază la adolescenţii supuşi unui program de forţă, estimarea activităţii fizice la un lot de studenţi în relaţie cu starea de nutriţie şi performanţa universitară. Manifestări ştiinţifice înseamnă A doua Conferinţă Naţională de Medicină Aplicată la Educaţia Fizică şi Sport, respectiv simpozionul ‘Gheorghe Moceanu’ (iunie, 2014).

Dr. doc. Petru Derevenco a împlinit nu cu mult timp în urmă, frumoasa vîrstă de 90 de ani. Este la vîrsta la care, să nu vă surprindă mult, Petru Derevenco este activ, prezent în multe manifestări ştiinţifice, un exemplu de dăruire, pasiune şi responsabilitate profesională şi nu numai. Ca o recunoaştere a întregii activităţi, Senatul U. M. F. ‘Iuliu Haţieganu’ Cluj – Napoca, i-a decernat înalta distincţie care este Medalia ‘Iuliu Haţieganu’, răsplătind astfel un veritabil creator de şcoală. Şi mă refer la postularea medicinei stresului/stresologiei şi adaptării.

Palestrica Mileniului III face, cu fiecare număr, paşi importanţi spre dorita şi reclamata recunoaştere internaţională. O merită din plin, eforturile depuse fiind la nivelul standardelor ştiinţifice cerute.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut