PSD își consultă membrii cu privire la ieșirea de la guvernare

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte, luni, la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
Şedinţa va începe la ora 10:00 şi va fi în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, potrivit anunţului PSD.

Vineri, după adoptarea bugetului de stat pe 2026, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că în Biroul Permanent Naţional de luni se va decide calendarul privind consultarea internă.

„Bugetul contează atunci când colegii mei vor vota şi modul în care s-a derulat activitatea guvernamentală în toate aceste luni, contează modul în care s-a interacţionat în cadrul Guvernului, contează modul în care au fost luate în seamă propunerile PSD. Unele sunt pe plus, dar să fiţi siguri că vom spune şi punctele plus şi punctele minus şi mai ales vom începe cu propria analiză”, a spus Grindeanu.

Potrivit liderului PSD, în consultarea internă, membrii PSD vor hotărî dacă este oportună schimbarea premierului.

El a menţionat că săptămâna viitoare va merge la Bruxelles pentru a informa Partidul Socialist European despre evaluarea internă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.