PSD face radiografia activităţii directorilor de deconcentrate din Cluj

Liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj a anunţat ieri că organizaţia pe care o conduce va face o analiză a activităţii şefilor serviciilor deconcentrate din Cluj desemnaţi de PDL şi de UDMR. Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a declarat, ieri, că există semnale conform cărora respectivii şefi nu şi-ar face datoria.

’’Vom începe o analiză a activităţii şefilor de servicii deconcentrate din judeţ numiţi de PDL şi UDMR, pentru că avem semnale că nu toţi sînt competenţi, aşa cum lăsau cele două partide să se înţeleagă cînd i-au numit, şi nici nu sînt specialişti în domeniile lor. În multe cazuri e vorba de persoane ciudate, numite politic, şefi de servicii deconcentrate care nu îşi fac datoria, nu îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi săvîrşesc abuzuri în multe cazuri’, a spus Mircea Jorj.

El susţine că mulţi dintre şefii celor circa 60 de servicii deconcentrate din judeţ “şi-au făcut un scop în sine din volatilizarea banului public”. Primul şef de deconcentrată care a fost luat în vizorul PSD Cluj-Napoca este Imre Lenke, directorul Gărzii de Mediu Cluj. Jorj o acuză pe Imre Lenke de incompetenţă, pentru că nu oferă răspunsuri la întrebările PSD pe probleme importante, care ţin de Garda de Mediu. Liderul social democrat a reclamat că, în 27 octombrie 2011, i-a solicitat, conform legii, şefei Gărzii de Mediu Cluj, Imre Lenke, să-i comunice dacă există autorizaţie pentru tronsonul improvizat la centura de ocolire Vîlcele – Apahida. ‘’A trecut o lună şi jumătate şi Instituţia condusă de doamna Imre Lenke nu a revenit cu un răspuns la solicitarea noastră. Continuă şi azi cercetările la faţa locului…

Va afla probabil, după intense căutari, unde sînt aruncaţi banii noştri, va afla cît de scump este dezastrul defrişărilor şi al lucrărilor ocolitoare. Dacă deja a aflat, va face tot posibilul să nu aflăm noi, toţi ceilalţi. În acest timp noi aflăm, de la deputaţii PDL, că în bugetul anului 2012 ‘’centura centurii ‘’– mai are alocaţi bani, nici mai mult nici mai puţin decît 30 milioane lei, adică aproape 7 milioane de euro- adică 43.000 de salarii minime pe economie (în condiţiile majorării salariului minim la 700 lei începînd cu 1 ianuarie 2012)  aruncate în aer de cei 800 metri de centură ‘’cu probleme’’, după ce premierul a tăiat panglica şi a făcut turul de onoare al centurii la 21.10.2011’’, a spus Jorj.

Liderul social democrat a mai acuzat-o pe Imre Lenke de faptul că nu răspunde nici la sesizările clujenilor. ‘’De cîteva zile un cetăţean al Clujului sesiza Garzii de Mediu poluarea lacurilor din Gheorgheni prin deversarea de ape menajere. Directorul Gărzii de Mediu, doamna Imre Lenke, de zile bune tace şi pe acest subiect, tace şi face cercetări, nu are nimic de spus, nu-i miroase nimic suspect în zonă, nu consideră nici de asta data că o funcţie publică presupune şi răspunsuri, presupune şi asumări. Nu i s-a spus asta cînd a fost numită politic. Era suficient să fie de la UDMR, era suficient să nu dea cu virgulă algoritmul politic. De fapt doamna Imre Lenke răspunde halucinant la orice întrebare, fie că e vorba despre mizeriile de pe lacul Tarniţa, fie că este vorba despre autorizaţiile de mediu; despre poluarea lacurilor din Gheorgheni ce să mai vorbim’’, a punctat Jorj.

El a mai spus că următorul şef de structură deconcentrată a cărui activitate va fi luată la purecat de PSD este directorul Direcţiei regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Ioan Pantelimon. ‘’Nu putem privi la infinit chipurile domnilor Ioan Pantelimon şi Imre Lenke, care, blajini şi derutaţi, asortează brutalitatea măsurilor şefilor lor, cu răspunsuri ameţitoare şi sforăitoare despre capriciile vremii şi ale naturii, cînd sînt întrebaţi direct şi explicit despre costuri şi autorizaţii. Cei doi directori numiţi de PDL şi UDMR în deconcentrate, după raţiuni doar de ei ştiute,  au  obligaţia să prezinte public răspunsurile la întrebările noastre, au obligaţia să-şi asume măsurile guvernului care le asigură şi întăreşte bugetele pentru protocol sau pentru găuri negre’’, a subliniat Jorj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.