Pruncul Mîntuitor

Scrisoare pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului

„Şi acesta va fi semnul: veţi  găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2,12)

Iubiţi credincioşi,

Din nou Crăciunul cu atmosfera lui tainică, plină de pace şi har, ne plasează în faţa staulului din Betleem şi ne dă posibilitatea să ne închinăm Pruncului Mîntuitor. Aşteptau de multă vreme strămoşii acest moment. Proorocul Isaia, cu spiritu-i profetic, Îl vede cu sute de ani înainte: Căci prunc s-a născut nouă, a cărui stăpînire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9,5).

Sfîntul Apostol Pavel ne încredinţează că era nevoie de o plinire a vremii, de o pregătire a istoriei: Iar cînd a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobîndim înfierea (Galateni 4, 4-5).

Modul în care s-a petrecut taina dreptei credinţe (1 Timotei 3,16) ni-l relatează Sfîntul Apostol Luca. Cezarul Octavian Augustus a decretat un recensămînt în Imperiul Roman. Recenzarea avea loc în cetatea de baştină. Aşa se face că Sfînta Fecioară Maria, dimpreună cu dreptul Iosif, s-au deplasat din Nazaret în Betleem, unde-şi aveau obîrşia. Dar pe cînd erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei (Luca 2, 6-7). În ţinutul acela erau păstori, oameni cu inima curată care-L aşteptau pe Dumnezeu şi Îngerul Domnului le-a vestit lor că în Betleem li s-a născut Mîntuitor.

Plini de bucurie au alergat la Betleem şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle (Luca 2,16). I s-au închinat, I-au oferit daruri şi s-au întors slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cîte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese (Luca 2,20).

Iubiţi fraţi şi surori,

Noi îi fericim pe păstorii din Betleem care au avut bucuria de a-L adora în ieslea din peşteră pe Pruncul Mîntuitor. Şi au putut face lucrul acesta pentru că aveau inima curată. Nu citim noi în predica de pe Munte: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)? Ceea ce au văzut păstorii în noaptea sfîntă am putea vedea şi noi, dacă am fi vrednici să vedem. Prin credinţa şi dragostea noastră, după ce ne-am curăţit inima printr-o serioasă pocăinţă şi printr-un efort purificator, care presupune şi o sinceră spovedanie, putem avea o experienţă duhovnicească deosebită.

Anul acesta a fost rînduit de Sfîntul Sinod să ne preocupăm în mod special de Sfînta Euharistie şi de Mucenicii Brâncoveni. Or, la Sfînta Liturghie, întotdeauna este prezent Pruncul Mîntuitor. Cei ce-şi curăţesc inima, ca păstorii din Betleem, pot să-L vadă.

Sunt nenumărate mărturii în acest sens consemnate de literatura duhovnicească. Din experienţa de viaţă a primelor veacuri de creştinism a luat naştere Patericul. Avva Daniil ne povesteşte că un bătrîn nevoitor, mare ascet, avea dificultatea de a crede că în Sfînta Cuminecătură este prezent Însuşi Domnul Hristos. Alţi doi bătrîni din chinovie, ştiindu-i viaţa, nu doreau ca bătrînul să se piardă. Şi, îndrăznind pentru jertfelnicia lui, i-au zis: părinte să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămîna şi credem că duminică, la Liturghie, El ne va descoperi adevărul. Împlinindu-se săptămîna, au venit ei duminică la biserică şi au stat cîteşitrei pe o rogojină, bătrînul fiind în mijloc. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar cînd s-a pus pîinea pe Sfînta Masă, s-a arătat numai lor ca un Prunc. Şi cînd întindea mîna preotul să frîngă pîinea, iată îngerul Domnului s-a pogorît din cer, avînd cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sîngele Lui în pahar. Iar cînd a frînt preotul pîinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici. Bătrînul a fost convins de prezenţa reală a lui Hristos în Sfînta Euharistie. Pruncul M-întuitor este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Pruncului Mîntuitor, Mielului fie binecuvîntarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor! (Apocalipsa 5,13).

Nu numai în primele veacuri creştine dar şi mai tîrziu, în Evul Mediu, Dumnezeu a îngăduit descoperiri asemănătoare cu cea relatată. Pe cînd Siria era ocupată de Imperiul Otoman, un prinţ musulman plecat în misiune a trecut pe lîngă Biserica Sfîntul Gheorghe din Ampelon. Era sărbătoare, lumea se aduna, şi preotul era pe punctul de a începe Sfînta Liturghie. Prinţul a poruncit să fie băgate cămilele din convoiul ce-l însoţeau în biserică. Dar ele au căzut moarte. Atunci a poruncit preotului să înceapă Liturghia. La momentul Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!, cînd preotul a împărţit agneţul în patru, prinţul a văzut pe altar un copilaş rănit, iar sîngele îi curgea în potir. Această minune l-a convertit la creștinism. Preotul s-a temut să-l boteze, dar l-a trimis la episcopul de pe Muntele Sinai. A fost botezat, primind numele de Pahomie. Acesta a încercat să-i încreştineze pe ai săi dar, din păcate, a fost martirizat.

Să venim şi în timpurile noastre moderne. Domnul Costas trăia în Grecia. Influenţat de filosofia materialistă nu avea preocupări religioase, ba chiar s-ar putea spune că era necredincios. În preajma Crăciunului s-a dus la nişte rude în Vrontul de Jos. În ajun s-a întîlnit cu părintele Gheorghe Cazakidis şi nu i-a răspuns la salut. Avea oroare de preoţi. Părintele i-a zis: Dumneata nu crezi, dar, dacă vii mîine la biserică, cu siguranţă vei crede. Mai mult din curiozitate şi pentru faptul că rudele sale s-au dus a doua zi la biserică, a mers şi el. În momentul în care părintele Gheorghe a zis Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!, domnul Costas a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor: Părintele Gheorghe ţinea în mînă un Prunc dezbrăcat pînă la brîu, învelit în partea de jos într-o haină roşie… Din pieptul Pruncului ţîşnea sînge… Creştinii primeau picăturile de sînge şi, în continuare, se ştergeau cu acea haină roşie.

Care a fost urmarea? Domnul Costas a strigat: Cred Doamne…, cred! Şi a căzut în genunchi, plîngînd. Înlăuntrul lui s-a produs un cutremur mare, iar întunericul a fost alungat de lumina credinţei.

Dreptmăritori creştini,

Aşadar Liturghia ne aşează în faţa ieslei din Betleem şi în faţa Pruncului Mîntuitor. Cînd ne pregătim pentru Liturghie şi oficiem Proscomidia, aşezînd steluţa peste pîinea ce va deveni la sfinţirea darurilor Trupul lui Hristos, rostim cuvintele scripturistice: Şi iată, venind steaua, a stătut deasupra unde se afla Pruncu. Se rostesc apoi cele spuse de prooroci despre Prunc.

La orice Sfîntă Liturghie, în Euharistie, Îl putem recunoaşte pe Pruncul Mîntuitor. Euharistia nu este un simbol, ci este Însuşi Trupul şi Sîngele Mîntuitorului. El Însuşi a spus lucrul acesta. Sfîntul Nicolae Cabasila ne zice că jertfa se săvîrşeşte în clipa sfinţirii… că ceea ce se jertfeşte nu e pîinea, ci Însuşi Trupul lui Hristos; că jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură, adică cea adusă o dată pe cruce.  

Pe bună dreptate, Părintele Alexandre Schmemann zice că, aducînd din nou această jertfă, noi cunoaştem de fiecare dată cu bucurie că o aducem cu Iisus Hristos, că El este Cel Care S-a dăruit pe Sine şi Care este în noi şi Care aduce veşnic jertfa adusă de El odată şi pentru totdeauna.

Crăciunul, întruparea lui Hristos, se reactualizează la orice Liturghie. Sfîntul Ioan Gură de Aur exclamă: Ce să spun şi ce să grăiesc? Minunea mă înspăimîntă. Cel bătrîn în zile s-a făcut copil; Cel care stă pe scaun înalt şi prea slăvit este aşezat în iesle; Cel nepipăit, Cel simplu, Cel necompus şi Cel necorporal este cuprins de mîini omeneşti; Cel ce a rupt legăturile păcatului se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să prefacă necinstea în cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în slavă, să arate chip de vieţuire virtuoasă ceea ce era de regulă supus insultei. Pentru aceea, ia corpul meu, ca eu să fac loc Cuvîntului Lui; şi, luînd corpul meu, îmi dă Duhul Lui; ca, dînd şi luînd, să-mi aducă visteria vieţii. Ia trupul meu ca să mă sfinţească; îmi dă Duhul Lui ca să mă mîntuie. 

Iubiţi fraţi şi surori,

Crăciunul şi, mai ales Sfînta Liturghie, ne dă posibilitatea să-L adorăm şi să ne închinăm Pruncului Mîntuitor. Mai mult decît atît, ne dă posibilitatea să-L primim în ieslea sufletului nostru. Dar, pentru a-I fi o gazdă ospitalieră, trebuie să facem rînduială în interiorul nostru. Şi lucrul acesta am încercat să-l facem de-a lungul postului.

La utrenia din 23 decembrie cîntam: Pe mine, cel ce am ajuns peşteră de tîlhari, arată-mă, Doamne, Cel ce în peşteră Te-ai născut, lăcaş al Tău şi al Tatălui şi al dumnezeiescului Tău Duh, ca să Te slăvesc întru toţi vecii.

Sfîntul Ioan Gură de Aur ne încurajează să facem o serioasă pocăinţă: Stăpînul este bun şi iubitor de oameni. Însuşi a spus-o: nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă, să se pocăiască şi să fie viu. Mică e oboseala ce o vrea de la tine; iar El îţi dă bunătăţi mari; îţi cere să-I dai prilej ca să-ţi dea comoara mîntuirii. Pune-I înainte lacrimile tale şi El îţi dă iertare.

Sfîntul Simeon Noul Teolog ne-o pune în faţă pe Maica Domnului care, datorită purităţii sale, L-a primit în sînul ei pe Pruncul Mîntuitor: Aşadar, crezînd din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim pe Cuvîntul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare şi curate. Şi precum pe aceea, fiindcă era preaneprihănită, nu a topit-o focul dumnezeirii, aşa nici pe noi nu ne topeşte, dacă avem inimile curate şi neprihănite, ci se face în noi rouă din cer şi izvor de apă şi rîu de viaţă nemuritoare.

Într-o lume fracturată de răutate şi de ură, Cel ce poate aduce armonia şi pacea este Pruncul Mîntuitor. Atunci cînd S-a născut, îngerii au cîntat imnul minunat pe care-l ştiu toţi creştinii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!(Luca 2,14)

De El au nevoie toţi oamenii, chiar dacă nu-şi dau seama. Scriitorul Giovanni Papini, care la început a fost marxist, iar apoi s-a convertit, afirmă acest lucru: Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu. Flămîndul îşi închipuie că umblă după pîine, dar îi este foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi e sete de Tine, bolnavul rîvneşte sănătatea, dar boala lui nu-i decît lipsa Ta.

Iubiţi credincioşi,

Dacă Pastorala are în acest an euharistic un pronunţat caracter liturgic, afirmăm cu tărie că la Sfînta Liturghie Pruncul Mîntuitor este cu noi. Este cu noi şi aşteaptă ca, după ce ne-am pregătit cum se cuvine, să-L primim.

Această realitate o exprimă artistic Vasile Voiculescu într-un Colind. În prima parte este afirmată credinţa creştină a prezenţei reale a lui Hristos în Sfînta Euharistie: În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată, /A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nici icoană ce se frînge,/ Ci El Însuşi, trup şi sînge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/ Dulcea Cuminecătură.

 Lucrarea pe care o face Domnul Hristos în fiinţa noastră este minunată: Coliba cum L-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Pe bolta de mărgărit,/ Iar în ea soare şi stele/ Cu Arhangheli printre ele./ În mijloc Tron luminos/ Şi, pe el, Domnul Hristos, /Care mult se bucura/ Duhul Sfînt S-alătura/ Şi acolo rămînea/ Şi acum şi pururea.

Iar răspunsul nostru firesc este următorul: Şi noi, Doamne, ne-am sculat/ Colibele-am curăţat/ Uşi, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră şi la noi.

Dorim, iubiţi fraţi şi surori, ca sărbătorile Crăciunului să vă aducă dumneavoastră şi tuturor celor dragi bucurie, pace, sănătate şi armonie, de care toată lumea are atîta nevoie. Iar Anul Nou şi Boboteaza să vă fie pline de har!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului