Provocările preşedintelui Hollande

El Pais

Nu va exista perioadă de graţie şi nici o sută de zile pentru François Hollande. El şi-a atras compatrioţii cu un discurs, în care promitea că va fi un preşedinte normal, dar vremurile nu sînt deloc normale. Europa se sufocă sub cizma austerităţii germane, Franţa este în impas, alegerile legislative bat la uşă, iar marile promisiuni electorale atîrnă de un fir după ce Comisia a anunţat că Parisul are nevoie de 24 de miliarde de euro pentru a respecta condiţia deficitului de 3% în 2013. Din minutul zero, al doilea preşedinte socialist francez din istoria modernă se va confrunta cu o provocare politică şi economică de mare magnitudine.

Hollande şi-a început turul de forţă pe picior greşit, criticat de dreapta pentru a fi folosit un avion privat (costul: 15.000 de euro achitat din banii de campanie) pentru a se deplasa de la Tulle la Paris în seara victoriei sale. Iar de atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Forţele reacţionare care domină Europa l-au primit cu răceală aproape nedisimulată. Cancelarul Merkel, un general-şef tot mai puţin respectat şi speriat de propriul viitor electoral, lansează avertismente Parisului, adresîndu-se totodată eurofobilor germani. Franţa crede însă că Merkel vrea să stabilească condiţiile unui acord de care are nevoie, tot atît de mult ca şi Hollande, pentru că alternativa ar fi dezastrul.

După ce a ameninţat că tratatul este intangibil şi că nu se poate recurge la credite pentru o creştere şi că rolul BCE nu se discută, cancelarul şi-a îmblînzit tonul spunînd că se va pune la punct o asociere stabilă (cu Hollande) pentru “a asigura prosperitatea, pacea şi democraţia”. La rîndul său, ministrul german de externe Guido Westerwelle, a declarat că Europa a cunoscut axe franco-germane cu “sensibilităţi diferite”, amintind de Helmut Kohl şi François Mitterrand, care au “permis reunificarea germană”. În schimb, preşedintele Băncii Naţionale Germane şi-a arătat colţii, avertizînd că este periculos să schimbi statutul BCE” şi că o creştere şi locuri de muncă “nu se obţin decît prin mai mult comerţ”.

Între timp guvernul german s-a pus pe treabă, iar Westerwelle a prezentat în Bundestag un plan de creştere în şase puncte care îşi propune să nu mai cheltuiască niciun euro german în Europa. Trei dintre ele sînt susţinute de Hollande: utilizarea fondurilor structurale blocate de birocraţie (80 de miliarde); deschiderea unor linii de credit la Banca Europeană de Investiţii pentru IMM şi investirea în marile infrastructuri de transport şi energie. Şi celelalte trei par uşor de realizat: să se cheltuiască mai puţin şi să nu se mai risipească banii comunitari; să se amelioreze piaţa unică în sectoare noi, precum comerţul electronic sau energia, şi să se amelioreze concurenţa între IMM; să se semneze noi acorduri de comerţ liber cu vechile şi noile puteri economice din Asia şi America Latină.

Hollande menţine tăcerea, dar convingerea sa europenistă pare să fi crescut după ultimele evenimente, mai ales după alegerile din Grecia. Iar în timp ce Merkel trasează linii, el îşi adaugă aliaţi. Laburiştii britanici, social-democraţii germani şi instituţiile europene vor fi principalii lui susţinători în atingerea unui dublu scop: ca Europa să înceapă să investească pentru a creşte mai mult de 1% decît prevede Comisia în 2013, şi să pună capăt directoratului Berlin-Paris, pentru a redeschide procesul de luare a deciziilor între parteneri.