Proteste cu acompaniament de vuvuzele: Patru la purtare pentru guvernare

O delegație a Filialei Cluj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a participat marți, 25 aprilie, la pichetarea sediului Guvernului, un protest identic urmând să se desfășoare miercuri.

”Patru la purtare pentru Guvernare”, ”România educată scoate profesorii în stradă”, ”Mereu sacrificați, niciodată respectați”, ”Omul educat nu mai este căutat”, ”Legea este aceeași pentru toți, cei care nu o aplică sunt hoți” sau ”Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale” sunt câteva dintre lozicile care au alcătuit fondul vizual al protestelor de marți, cel sonor fiind asigurat de ”cântecul” vuvuzelelor. Sute de cadre didactice din mai multe județe ale țării, inclusiv din Cluj, au pichetat sediul Guvernului, în cadrul seriei de proteste organizate de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”.

Cele trei federații solicită: ”aplicarea integrală a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege; identificarea de soluții pentru creșterea veniturilor personalului din învățământ; adoptarea urgentă a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, deoarece normativele care se aplică sunt din anul 1998; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri; în noua lege de salarizare, grila propusă să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate; remedierea anomaliilor privind salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, deoarece, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.

Calendarul protestelor mai include, miercuri, o acțiune similară cu cea de marți, pentru ca în 10 mai să se desfășoare un marș, la care sunt așteptați circa 15.000 de sindicaliști din Învățământ. Totul are loc ca preambul la o eventuală grevă generală în sistemul de învățământ, care ar putea fi declanșată în 22 mai, dacă revendicările sindicaliștilor nu sunt rezolvate pânăm atunci.

Viorel Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut