Protest la Cluj-Napoca, pentru Laura Codruţa Kovesi

Clujenii au ieșit aseară în stradă să protesteze, după ce Laura Codruţa Kovesi a anunţat că a fost citată ca suspect într-un dosar de corupţie. Fosta şefă DNA este pe lista scurtă a candidaţilor pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European. Citarea sa vine cu doar o săptămână înainte de audierile în Parlamentul European,

“Clujul, alături de Franța, Germania, Olanda, Austria, Europa, o susține pe Laura Codruta Kovesi.

Laura Codruța Kovesi este un simbol justițiar care reprezintă poporul. Haideți să o susținem în stradă! Haideți masiv în stradă! Ne-am săturat de infractorii ce au preluat Parlamentul, Guvernul şi toate instituţiile statului!

Cu doar o săptămâmă înainte de audierile în Parlamentul European, Kovesi a fost pusă sub acuzare de secţia condusă de Adina Florea.

Tudorel & Dragnea sunt disperaţi şi încearcă orice manevră posibilă”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului. Protestul are loc în Piaţa Unirii, de la ora 18.00.

„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi (n.red miercuri) la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni.

La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc”, a declarat miercuri seară, Laura Codruţa Kovesi.

Clujenii sunt chemați și astăzi începând cu ora 18.00 să iasă în stradă pentru a o susține pe fosta șefă a DNA.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.