Protest împotriva războiului din Gaza

Mai mulți tineri au protestat, miercuri după amiază pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, în fața sediului central al UBB, împotriva războiului dus de Israel în fâșia Gaza. Organizatorii au declarat că acțiunea a fost una un „eveniment artistic” prin care s-a dorit să se atragă atenția asupra ce se întâmplă în Gaza și totodată să constituie un apel de încetare a războiului. În timpul protestului s-a citit scrisoarea publică adresată Ministerului Educației prin care se cere „demilitarizarea educației din România.

„Adresăm această scrisoare Ministerului Educației pentru a ne exprima opoziția față de legăturile dintre instituțiile universitare și de cercetare din România și complexul militar-industrial.

Ca membri ai comunității academice din România (cadre didactice, cercetători, studenți și alți muncitori care activează în mediul academic) și ai societății civile, susținători ai unei educații dedicate binelui comun, cerem Ministerului Educației să facă toate demersurile necesare pentru ca munca și expertiza universitară să nu fie cooptate sau direcționate către industria militară!

Cerem Ministerului Educației să ia toate măsurile la îndemână pentru a demilitariza învățământul universitar și cercetarea universitară din România!”, se arată în document.

În timpul protestului, mai mulți tineri ce purtau haine pătate cu vopsea roșie pentru a imita sângele s-au așezat s-au întins pe spate pe asfalt pentru a crea imaginea unui grup de persoane ce au fost împușcate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.