Protecţia Consumatorului va sesiza instanţa despre suspiciuni de clauze abuzive privind creditele în franci elveţieni

franciAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a constatat că nici o bancă din România nu a avertizat vreun client asupra riscului la care se expune păstrînd valuta creditului, şi va sesiza instanţa de judecată privind suspiciuni de clauze abuzive a contractelor de creditare.

După aprecierea francului elveţian, ANPC a înregistrat 223 de reclamaţii referitoare la creditele acordate de bănci în această monedă. ANPC a dispus analizarea contractelor, în cazul fiecărei reclamaţii, solicitînd băncilor să ofere soluţii în sprijinul clienţilor aflaţi în această situaţie. Pentru că nu s-a ajuns la nici o soluţie de compromis, după analizarea fiecărui contract, ANPC va înainta instanţei suspiciunile de clauze abuzive, luînd şi măsuri de sancţionare a băncilor, precum şi măsuri complementare. Pînă în prezent, suspiciunile de clauze abuzive planează asupra a două bănci, pe care ANPC nu le-a nominalizat. În principiu, clauzele abuzive se referă la majorarea dobînzii în mod nejustificat, precum şi modificarea naturii juridice a contractului (eliminare şi modificare părţi din contractul iniţial), fără a oferi clienţilor posibilitatea negocierii clauzelor şi a-i anunţa în prealabil, dar şi perceperea de comisioane (de risc, administrare).

Dacă instanţa constată existenţa clauzelor abuzive în contract, va obliga la modificarea tuturor contractelor de adeziune în curs de executare, precum şi la eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

ANPC mai afirmă că nici o bancă din România nu a avertizat nici un client asupra riscului la care se expune păstrînd valuta creditului. Anul trecut, s-au înregistrat 1.993 de reclamaţii referitoare la clauze posibil abuzive, 23 fiind trimise instanţelor de judecată şi au fost întocmite 69 de procese verbale de constatare a contravenţiei.

Apel la bănci pentru rezolvarea problemei creditelor în franci elveţieni

Pentru rezolvarea situaţiei referitoare la creditele în franci elveţieni, ANPC face apel în vederea identificării unor soluţii imediate care să împiedice denaturarea situaţiei în fenomene sociale grave. „Astfel de soluţii pot să fie propuse doar de operatorii financiar-bancari implicaţi. Dorim evitarea situaţiei în care consumatorul este cel care suportă riscurile în totalitate. Practic, considerăm că este oportun pentru consumatori să se reducă semnificativ costurile întregului credit (costurile convertite în lei), în procent de 20-25 la sută prin diverse metode, precum reducerea dobînzii, a comisioanelor etc. O astfel de măsură este realistă avînd în vedere faptul că s-a afirmat, în spaţiul public, că băncile au făcut împrumuturi pe termen scurt pentru acordarea creditelor în franci elveţieni, împrumuturi care au fost acoperite de operatori financiar-bancari. Aici trebuie avute în vedere costurile la care au contractat băncile împrumuturile la momentul acordării şi costurile obţinute la momentul de faţă”, explică ANPC, citată de Mediafax.

Pe de altă parte, ANPC atrage atenţia că riscul valutar este o problemă care îi afectează pe toţi consumatorii care au contractat un credit în altă monedă decît cea naţională, şi precizează că specialiştii lucrează la transpunerea în legislaţia românească a Directivei 17/2014, care va reglemenata conversia creditelor din valută în lei. Propunerea ANPC de transpunere a Directivei 17/2014 va fi pusă în dezbatere publică în cîteva zile.

Reamintim că Grupul Clienţilor cu Credite în franci elveţieni, o mişcare socială apărută după explozia cursului valutar pentru această monedă, şi la care au aderat aproximativ 22.000 de persoane, susţine că nu doreşte împovărarea bugetului de stat, ci o soluţie prin care responsabilitatea să se împartă între bănci – „principalii responsabili” – şi clienţi.

Conform estimărilor oficiale, peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sînt concentrate la şase bănci. Finanţări în franci elveţieni au acordat 14 instituţii de credit. Potrivit BNR, din totalul debitorilor cu împrumuturi în franci, aproape o treime (32%) se găsesc la Bancpost, 24% la Volksbank, 20% la Pireus Bank, 11% la Raiffeisen, 7% la Banca Românească şi 2% la OTP Bank. Circa 35% dintre aceste credite au fost destinate achiziţionării de locuinţe, 58% sînt credite de consum cu ipotecă, iar alte 7% sînt alte credite de consum.

În 2014, ANPC a primit 7.658 de reclamaţii privind serviciile bancare. După analizarea lor, s-a stabilit că jumătate erau întemeiate şi dintre acestea circa 60% au fost soluţionate amiabil. Însă, ANPC a încheiat şi 407 procese verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 3.239.000 de lei. Dintre acestea, 100 au fost contestate în instanţă. În acţiunile de cercetare a reclamaţiilor, ANPC a restituit consumatorilor sume în valoare de 1.250.596,13 lei, 60.238,76 euro şi 23.191,99 franci elveţieni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut