Proprietatea: sfîntă şi foarte… violabilă

RADU VIDA

Mai goală ca atunci, spunea cineva, la auzul veştii că marea gimnastă Corina Ungureanu a demisionat din PSD şi şi-a anunţat candidatura de independent la europarlamentare. Iar goliciunea – vă amintiţi, desigur! – se referea la vremea cînd campioana se dezbrăca în faţa aparatelor de fotografiat. Pentru a face un ban, zicea. Şi poza nud. Aşa, de exemplu. Faptul n-are nicio legătură cu subiectul pe care vrem să-l abordăm azi. Doar că, într-un fel, şi persoana şi partidul ar trebui să fie ca un fel de proprietate. Sfinte şi… inviolabile.

În lumea reală se întîmplă, însă, exact invers. Sfinţenia e voit confundată cu nesimţirea crasă, iar… restul poate fi sedus şi abandonat. Lăsînd la o parte exprimarea eufemistică, trebuie să spunem că însăşi Ea (sfînta), Constituţiunea,  este violentată. Şi a… fost, în fiecare zi ce a trecut de 23 de ani, de cînd ne-am revoltat împotriva altei ordini de drept. Nu este nici locul, nici momentul să mă refer la acea parte a Constituţiei în care Proprietatea se defineşte a fi inviolabilă, în condiţiile legii organice. Vasăzică, bogăţiile subsolului şi încă multe altele sînt stipulate a fi inalienabile. Nu mai departe decît gazul, energia electrică, minele cu tot ceea ce presupun acestea, precum şi bunurile solului, aparţinătoare, de drept, proprietăţii publice au fost înstrăinate. Nu închiriate, sau concesionate, cum spune Legea fundamentală! Ci, date, de multe ori, de pomană, celor care, prin manipulare sau furt direct, au stat la porţile marilor interese. (Interesant de citit, în acest sens, serioasa documentare a col. (r) Florian Gîrz, fost consilier la Cotroceni), din care cităm doar principalele titluri: Lichidarea industriilor din Est – dirijată din Vest; Rusia, Ungaria, Germania – marile pericole!; România – pion de sacrificiu pentru NATO?)

Toate acestea pot fi catalogate ca treburi de interes prea general. Adică, probleme care nu ne afectează, în mod direct, pe noi, fiecare cetăţean în parte. (Este o problemă falsă, la care, promit, voi reveni, într-un alt editorial.)

Există, dacă vreţi, şi încălcări ale dreptului de proprietate individuală, acolo unde dispreţul faţă de lege şi încălcarea Constituţiei duce la ciuntirea proprietăţii. Ascultaţi ce spune Articolul 45 (4): „Pentru lucrări de interes general (? n.n), autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului,  plantelor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”. Cred, sînt convins chiar, că nu este nevoie de nici un comentariu, pentru a dovedi imbecilitatea, sau, mă rog, reaua credinţă a Legiuitorului. Dar, mai departe, paragraful (7) spune: „Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă”.  Nu poate fi confiscat, dar poate fi impozitată. Pînă la loc comanda! Exemplele sînt multiple, dar cel mai edificator este, în acest sens, jecmăneala. Cînd dobîndeşti o cocioabă! N-ai aer! În primul rînd, că e considerată a doua proprietate (în cele mai multe cazuri) şi… plăteşti, nenică! Apoi, cică ai dobîndit un… venit. Şi te rad! Şi, cînd nu, te ciupesc. Ba la contorul de la lumină, ba la ceasul de la gaz, ba pe întreţinerea, la care, tu, nu …participi.

De ce atîta polologhie? Simplu. Pentru că, măcar în viitoarea Constituţie, trebuie să se prevadă clar că Statul nu trebuie să fure. Nici din proprietatea publică, nici din cea privată. La asta s-ar referi sfinţenia. Cît priveşte violul… ei, bine, în acest caz convingerea se numeşte că ar fi vorba despre un act sexual consimţit. Altfel, rămîne dezbrăcată şi… neconsolată. Ca un concurs de „Miss” în Parlament. Care are doar darul de a enerva.
Pe toată lumea.