Proprietari

RADU VIDA

Fără îndoială, analiza, descrierea şi explicarea rezultatelor recensămîntului populaţiei are o mare importanţă. Nu mă refer doar la înţelegerea cifrelor şi relevarea la nivelului simţului comun a unor aspecte ce ţin de domeniul demografiei, dar, dincolo de tehnici de abordare şi măsurare, delimitarea timpului şi spaţiului de manifestare sociologică şi amprenta pe care o lasă desluşirea rigidităţii unor simple numere, aduce beneficii pentru hotărîrile politice de ameliorare a vieţii fiecăruia dintre noi. Pînă la urmă este vorba nu numai de explicarea fenomenelor sociale, ci şi de intervenţia pentru anume corecţii, de armonizarea, într-un fel, a dihotomiei cauzalitate/determinare.

Datele preliminare, care sînt supuse unor schimbări nesemnificative în perspectiva finalizării recensămîntului populaţiei şi locuinţelor arată că 99,1% dintre noi stau în gospodării proprii şi 0,9% în cămine studenţeşti, cămine de bătrîni, instituţii de protecţie a copilului sau pentru persoane fără adăpost. Cu toate că n-au fost recenzate 2,8 din totalul de locuinţe, ceea ce înseamnă că mai bine de 1 milion de oameni cu întreaga familie ar intra la categoria ‘’migranţi’’, se constată că există un oarecare echilibru între locuinţele din mediul rural şi cel urban.

Două cifre merită însă analizate cu mai multa atenţie: 98,2% dintre locuinţele convenţionale sînt proprietate particulară şi 1,5% proprietate de stat.

Neîndoielnic că, la o analiză superficiala, cifrele pot fi îmbucurătoare. Statul, dar şi unităţile economice importante au pierdut din proprietăţile imobiliare, iar locuinţele au intrat în proprietatea particulară a cetăţenilor. Pe de altă parte, numărul mare de proprietari cauzează flexibilităţii de mişcare a forţei de muncă şi îngreunează mobilitatea populaţiei în teritoriu.

În ţările occidentale, tineretul are mai multe oportunităţi de a achiziţiona o locuinţă. Să începem cu cele de serviciu. Marile obiective de investiţii, aglomerările economice de importanţă strategică, unităţile productive cu forţă de muncă fluctuantă au organizat un sistem de locuinţe aparte. Aici există facilităţi la chirie, dotări deosebite pentru satisfacerea nevoilor personale şi familiale ale solicitanţilor, nevoi care nu pot fi întotdeauna împlinite din cauza costurilor deosebite. Aceste entităţi economice pun la dispoziţia lucrătorilor lor locuinţe dintre cele mai bune oi asigură, pe perioada cît omul funcţionează în beneficiul acestor unităţi, şi alte oportunităţi de socializare. Este o reciprocitate care angajează şi avantajează părţile.

Fenomenul aparte care s-a întîmplat la noi are consecinţe nebănuite asupra asigurării necesarului de forţă de muncă şi dezvoltarea armonioasă a localităţilor. Locuinţa, proprietate privată, leagă de… glie. Întreprinderile şi statul şi-au vîndut spaţiile locative, aşa că orice încercare de rezolvare a flexibilităţii forţei de muncă e sortită eşecului. Pînă şi militarii, poliţiştii, medicii şi asistenţii sociali,  personalul de deservire a unor centrale de producere a energiei au probleme în a găsi o locuinţă. Să ne gîndim doar că, în aceste zile, CFR-ul scoate la vînzare toate locuinţele ce i-au aparţinut cîndva. Asta înseamnă că, în timp, se vor crea serioase probleme în asigurarea, pe teritoriu, a impiegaţilor de mişcare, spre exemplu, sau a cazării temporare a mecanicilor de locomotivă. Iar naveta…

Ruperea echilibrului înseamă promovarea cu bună ştiinţă a unor disfuncţii sociale şi productive. O regîndire a posibilităţii existenţei ‘’locuinţelor de serviciu’’ ar da un impuls şi dezvoltării economice a ţării.