Promovarea

RADU VIDA

Ştim. Discutăm. Sîntem de acord. Dar cînd e să punem în practică… Ne împiedicăm de amănunte “esenţiale”, pentru care, în general, lucrurile nu merg bine. Şi, în mîrşăvia noastră, dăm vina pe alţi, pe soartă, pe comunism etc. Numai noi rămînem pe dinafară, imaculaţi, făr’ de prihană…

Am urmărit subiectul promovării femeii (în cazul de faţă, în funcţia de preşedinte al României) încă de cînd domnul Băsescu a catandicsit să grăiască. Pe subiect. Cică, zice, a venit vremea să instalăm o femeie la Cotroceni. Se pare că domnia sa a încălzit locul şi, iată, îşi permite să lase urmaşi. Fanariotism pe inverselea. Cum doamna Udrea e şi femeie, şi blondă, şi divorţată, şi cu poşete Vuitton, se potriveşte-mănuşă pentru a prelua jucăria pe care, românii, în neştiinţa lor, i-au încredinţat-o Băsescului.

Sigur că atitudinea prezindenţială nu mai miră pe nimeni. Timp de aproape 10 ani, România a fost feuda marinarului şi, firesc, acum, la sfîrşit de mandat, se gîndeşte la un urmaş jucător pe care tot el, în nimicnicia lui, să-l poată manipula după… pohte. Nu ne miră nici faptul că ideea lui Popeye mai are încă adepţi pentru spanacul viitorimii. Asta dacă ţinem cont de toate nepotismele, frăţismele, prieteşugurile şi amiciţiile, răsplătite cu generozitate pentru fapte măreţe în slujba despotului.
Ceea ce surprinde cu adevărat e părerea unor jurnalişti, e drept, tineri, dar cu experienţă în presa democratică. Oameni care, teoretic, n-ar fi trebuit să fie influenţaţi de tarele moştenirii trecutului, de metodele “comuniste şi securiste” ale anilor de dinainte de ’89. Am ales două exemple, exemplificînd două opinii ale unor cunoscuţi jurnalişti, formatori de opinie şi, implicit, vedete ale micului ecran.

Primul este reprezentantul miştocarilor. Al celor care, indiferent de gravitatea subiectului, iau totul în balonul zeflemisit de bancurile lu’ Bulă. El, jurnalistul, comentatorul, atotştiutorul spune că alegerea doamnei Udrea în fruntea bucatelor l-ar scoate dintr-o stare ludică, ceva de genul pesimisto-proasto-nevroso-astenică. Chestia (cu alegerea, desigur) l-ar revigora, zice. Asemenea turmei pe care o reprezintă, insul ar fi fericit să rîdă una bună, să se tăvălească doar la gîndul că blonda chiar ajunge la Cotroceni. Dincolo de infantilismul ideii, regăsim cealaltă tabără, întîmplător sau nu reprezentată tot de un jurnalist para-psiho şi mai nu ştiu cum. Omul cu viziuni extraterestre crede că, dacă e femeie (şi e!), doamna Udrea ar trebui să aibă copii. Doar aşa ar putea face faţă primei funcţii în stat. Să facă, vasăzică, un copil din patriotism!

Între cele două extreme, subcultura a stîrnit oareşce valuri: misoginii, patrioţii, băsescienii, nonconformiştii şi-au dat cu părerea. Foarte bine! Atîta doar că nimeni n-a spus un lucru simplu: preşedintele nu trebuie să fie nici femeie, nici bărbat, nici colorat, nici înalt la stat.

Trebuie să fie com-pe-tent.
Restul e prostie. Punct! Şmecheriile, calculele sau, mai rău, puterea de manipulare a maselor nu schimbă lucrurile în bine. Nici spusa Băsescului, nici dorinţa poporului, nici pilele lu’tătucu nu ajută în acest caz. Ideal ar fi ca o mînă de oameni – parlamentarii, în speţă -, care ştiu ce şi cum cu individul, îi cunosc înfloriturile CV-ul şi metehnele ascunse, dincolo de interesele mărunte şi cu deplină convingere că e cel mai potrivit pentru a fi şeful statului, să facă alegerea. Cum aşa ceva, însă, nu se întrevede, aşteptăm cu interes pe cel al cărui palmares să întrunească voinţa celor care, din varii motive merg, în deplină… necunoştinţă de cauză, la vot.
Oricum, nu poate fi mai rău decît altădată.