Promovarea turismului în fostul Armenopolis

Municipiul Gherla este cel mai vechi oraș de pe meleagurile clujene, prima atestare documentară fiind menționată la 6 ianuarie 1291, cu numele de Gerlahida, iar din 1726 devine Armenopolis, unicul oraș al Transilvaniei fondat după un plan prestabilit.

Orașul baroc Gherla numit și Armenopolis a fost întemeiat de către o parte a armenilor veniți din Moldova. Nu întâmplător, pitoreasca așezare de pe Valea Someșului Mic este tot mai des vizitată atât de turiștii din țară, cât și din străinătate. În atenția edililor și a Centrului Turistic (manager Monica Pătac) din localitate se află permanent promovarea urbei atât pe plan național, cât și internațional. O inițiativă este realizarea a 12 povești din Gherla, care ar putea fi redate în filme de prezentare de câte două minute. Ele vor fi folosite la promovarea și popularizarea turismului local.

O campanie care își propune să adune suma necesară realizării a patru din cele 12 filme cu povești din Gherla a fost demarată recent. Povestea Vitraliilor, povestea atelierului în care Răzvan de la Vitralii Artă Sacră, alături de specialiștii în artă sacră și ingineri, țin aprinsă flacăra în cuptoarele de prelucrare a sticlei, creând vitralii exclusiv prin tehnici vechi, pictate manual și cu elemente realizate prin termo-deformare/ fuziunea sticlei. Povestea Gustului, despre comunitatea mică de armeni care continuă tradiția culinară a ciorbei de hurut „aganciabur”, ciorbă de urechiușe (paste umplute cu carne de vită – armenii fiind negustori de vite) și aromată cu hurut, un condiment din lapte acru și verdețuri. Povestea Vinului, despre vinurile de calitate înaltă care se fac în Gherla și soiurile alese care cresc aici: Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Riesling, Pinot Gris, Traminer Roz, Fetească Regală. Povestea Ținutului Fluturelui Albastru, o microregiune cunoscută prin castelele sale Bánffy, ruinele Cetății Dăbâca, platoul monumentului răscoalei de la Bobâlna sau prin ”delta” creată de stufărișurile de lângă comuna Sic.

Banii adunați vor fi folosiți și la crearea de materiale de prezentare pentru trasee turistice în zonă. „Cu susținerea ta, putem face cunoscute poveștile și locurile unice din Câmpia Transilvaniei! Împreună, trezim dorul de călătorie, creștem numărul de zile petrecute în oraș de turiști, într-o atmosferă vie și autentică și ajutăm comunitatea să se dezvolte, cu respect pentru trecut și cu impact în prezent. Fiți alături de noi să deschidem împreună fereastra către experiențe inedite de călătorie în Gherla și în împrejurimi. Hai să spunem împreună povestea Gherlei pentru ca vechiul Armenopolis să devină destinație pe harta turistică a României, o alegere firească a oamenilor aflați în trecere prin zonă!”, spun cei de la Asociația Adventure Academy, o organizație care încurajează și susține consecvent turismul în județul Cluj și mișcarea în aer liber, drumețiile și excursiile pe bicicletă, mijlocul de deplasare cel mai prietenos cu mediul.

La Gherla, și Centrul de Informare și Promovare Turistică depune mari eforturi organizatorice pentru dezvoltarea turismului în împrejurimile orașului editând broșuri și ghiduri în mai multe limbi cu valorile turistice și istorice ale fostului Armenopolis, periodic inițiind diferite acțiuni sub denumirea „Povestiri din Gherla”.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut