Proiectul Nabucco suferă un fiasco

Nezavisimaia Gazeta

Compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului (GNKAR) va decide în viitorul apropiat traseul pentru livrarea de gaz către Europa de la zăcămîntul Shah-Deniz. Există mai multe variante de traseu şi deocamdată nu se ştie cu certitudine care va fi preferat.

Iniţial proiectul Nabucco era văzut ca unul menit să permită accesul Europei la resursele de gaz ale Asiei Centrale. Drept resurse alternative erau menţionate zăcăminte din Irak, însă cele mai realiste erau considerate resursele de gaz din zăcămîntul azer Shah-Deniz. Partea azeră şi-a exprimat deschiderea de a analiza toate propunerile partenerilor europeni referitor la traseele prin care acest gaz va ajunge în Europa, subliniind în repetate rînduri că, atunci cînd va lua o decizie, ea va ţine cont în special de interesele sale naţionale.

Din 2002 şi pînă în prezent consorţiul care administrează proiectul Nabucco nu a prezentat un plan coerent şi nici nu a prezentat informaţii cu privire la cine va finanţa construcţia gazoductului, estimată iniţial la 8 miliarde de euro, iar potrivit companiei BP – pînă la 14 miliarde de euro.

Între timp, incapacitatea de a găsi resurse de gaz era însoţită de incapacitatea de a găsi finanţe pentru construcţia Nabucco. Băncile europene care urmau să finanţeze circa jumătate din costurile necesare nu se grăbeau să facă acest lucru, în condiţiile inexistenţei unei baze de resurse sigure. În final, unul dintre cei mai importanţi participanţi ai consorţiului – compania germană RWE – a declarat că se va retrage probabil din proiect, din cauza costurilor sale ridicate.

În aceste condiţii, pentru a asigura livrările de gaz azer la graniţele Uniunii Europene (UE), Azerbaidjanul şi Turcia decid la 26 decembrie 2011 să înfiinţeze un consorţiu pentru construcţia pe teritoriul turc a gazoductului TransAnatolia (TANAP), cu o capacitate de 16 miliarde de metri cubi de gaz şi estimat la 7 miliarde de euro. TANAP va fi construit în cadrul celei de-a doua etape a exploatării Shah-Deniz, aparţinînd în proporţie de 80 la sută GNKAR şi de 20 la sută companiei turce BOTAS. Ulterior, capacitatea gazoductului ar putea fi majorată pînă la 24 miliarde de metri cubi de gaz.

Ştirea privind construcţia TANAP a fost interpretată în Europa ca o piedică în calea Nabucco.

Membrii consorţiului considerau proiectul Nabucco în primul rînd unul comercial, refuzînd ajutorul guvernelor lor. Ca urmare, negocierile cu guvernele Azerbaidjanului şi Turkmenistanului, pentru care proiectul este unul geopolitic, nu duceau la nimic. Aceste ţări nu doreau să realizeze în mod bilateral proiectul Transcaspic (parte a Nabucco): în acest caz, ele ar fi fost nevoite să se confrunte cu Rusia şi Iranul. Un alt paradox era şi dorinţa membrilor consorţiului ca de finanţarea gazoductului Transcaspic să se ocupe guvernele azer şi turc.

Indiferent cum ar considera membrii consorţiului şi guvernele lor acest proiect, el rămîne totuşi unul geopolitic şi necesită o conştientizare a forţelor în regiune. Doar datorită sprijinului politic deschis al SUA a devenit posibilă realizarea oleoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan, atît de contestat de Rusia şi Iran. În cazul Nabucco, SUA nu au acordat sprijin deschis acestui proiect, din cauza altor priorităţi în politica externă.

Conştientizînd situaţia, chiar dacă destul de tîrziu, Comisia Europeană a încercat să ocupe locul SUA. În ianuarie 2011, şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a desfăşurat vizite în Azerbaidjan şi Turkmenistan, încercînd să asigure aceste ţări de capacitatea UE de a-şi asuma rolul de jucător regional. Însă, o asemenea declaraţie nu a dus la nimic.

Politica externă şi energetică nu constituie un element al relaţiilor supranaţionale în UE şi se menţin la un nivel interguvernamental. Prin urmare, interesele naţionale ale ţărilor membre ale UE sînt peste cele generale. Aceeaşi Germanie are relaţii strînse cu Rusia, adversara proiectului Nabucco. Ambele ţări cooperează la realizarea gazoductului Nord Stream. Astfel se explică nedorinţa Germaniei de a participa activ la proiect şi presiunile exercitate asupra Azerbaidjanului, pentru a pune pe umerii lui răspunderea politică şi financiară.

Realizarea proiectului Nabucco nu este posibilă, în orice caz nu în etapa actuală. În afară de motivele menţionate, extrem de importantă este şi intenţia Azerbaidjanului şi Turciei de a începe realizarea proiectului TANAP pentru transportarea gazului azer.