Proiectul metroului clujean merge mai departe

Primăria Cluj-Napoca a organizat o dezbatere publică pe tema viitorului metrou.

Realizatorii studiului de prefezabilitate pentru metrou au susținut o prezentare a proiectului metroului clujean. Astfel, traseul prezentat în cadrul dezbaterii este cel extins, din Florești până în Sopor, respectiv Bulevardul Muncii. Primăria a obținut finanțare doar pentru prima etapă.

Viteza maximă pe care o va putea atinge metroul este 80 de kilometri, iar 40 pe kilometri pe oră este viteza comercială. Totodată, 29.000 de mașini ar urma să fie eliminate din trafic, în 2030, dacă metroul va fi pus în funcțiune, potrivit datelor prezentate de realizatorii studiului.

Se estimează că metroul clujean va fi mult mai eficient decât cel din capitală, având de 10 ori mai puțini angajați, mai exact 500.

Metroul ar urma să coste 1,7 miliarde de euro, iar prima etapă, Mănăștur – Sopor, 9 stații, a fost evaluată la 800 de milioane de euro.

Vă reamintim că traseul liniei de metrou ușor începe din depoul suprateran aflat la vest de Florești. Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur, cea mai densă zonă de locuințe din oraș, iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor. Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut