Proiecte cu impact pozitiv asupra economiei sociale

Parlamentarii USR-PLUS de Cluj, Cristian Bordei și Radu Molnar au prezentat, marți, câteva propuneri legislative cu impact pozitiv asupra sectorului economiei sociale care vizează anumite grupuri vulnerabile. Prin unele modificări propuse la actuala legislație, se urmărește, printre altele mărirea spectrului organizațiilor care pot face anchete sociale, pentru a reuși includerea în categoia de grupuri vulnerabile și a altor persoane ce nu au acces aici.

De asemenea, una dintre propuneri se referă la extinderea operaționalizării acestui concept de grup vulnerabil, din cadrul căruia pot proveni persoane ce pot fi angajate în întreprinderile sociale de inserție. Inițiativa vizează modificarea unui articol din Legea economiei sociale și implică luarea în calcul și a prevederilor strategiilor naționale care sunt aferente domeniilor ce vizează grupurile vulnerabile.

În momentul de față, paradigma de gândire a grupurilor vulnerabile tinde să se concentreze exclusiv pe beneficiarii de ajutoare sociale, însă conform acestor strategii naționale, pot fi și alte grupuri care să fie încadrate în această zone, a arătat senatorul Cristian Bordei.

O altă propunere vizează o mică modificare la Legea voluntariatului, prin care se va extinde tipul de persoane juridice care pot beneficia de participarea persoanelor fizice la activitățile de voluntariat, prin includerea și a intreprinderilor sociale de inserție în cadrul acestor entități.

De asemenea, o inițiativă vizează extinderea listei de structuri cărora contribuabilii persoane fizice le pot direcționa acel până la 3,5% din impozit , prin includerea intreprinderilor sociale de inserție în lista acestor structuri.

Parlamentarii mai propun o mică modficare la Codul Administrativ care se referă la includerea dreptului Consiliului Local și al Consiliului Județean de a participa cu capital sau bunuri la înființarea sau funcționarea intreprinderilor sociale de inserție.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut