Proiect anticorupție, derulat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în colaborare cu DGA

Sub genericul „Sănătatea nu are preț”, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Direcția Generală Anticorupție, prin Serviciul Județean Anticorupție Cluj au demarat un proiect în vederea conștientizării consecințelor implicării personalului medical în faptele de corupție.

Conform celor anunțate de conducerea SCJU Cluj, colaborarea celor două instituții se va materializa prin prezentări de materiale informative, pentru personalul spitalului și pentru pacienți, referitoare la consecințele negative ale faptelor de corupție.

„În mod concret, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, personalul medical și pacienții spitalului vor fi informați în legătură cu beneficiile unui sistem anti-mită și efectele pozitive pe termen mediu și lung în furnizarea serviciilor către pacienți” – a anunțat SCJU Cluj.

Prin această colaborare, DGA și SCJU Cluj își propun să dea un exemplu pozitiv, de bune practici, în domeniul medical. „Ne dorim ca, atunci când pășesc în spitalul nostru, pacienții să fie pe deplin încredințați că actul medical de care urmează să beneficieze este profesionist, iar calitatea acestuia nu este condiționată”, declară managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, ec. dr. Petru Șușca.

Proiectul se derulează în perioada ianuarie – octombrie 2020.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.