Proiect ANA: „Drogurile îți schimbă destinația”

Specialiști din domeniul prevenirii, ai Agenției Naționale Antidrog (ANA) și polițiști ai Brigăzii Autostrăzi vor derula activități de informare, educare și conștientizare a conducătorilor auto, cu privire la efectele consumului de droguri, în cadrul unui proiect intitulat  „Drogurile îți schimbă destinația”.

Proiectul urmărește creșterea nivelului de sensibilizare și responsabilizare a conducătorilor auto, în vederea diminuării riscului de accidente cauzate de consumul de droguri la volan.

Potrivit ANA, beneficiarii direcți ai proiectului sunt: 70 cadre ale Brigăzii Autostrăzi, prin intermediul a 6 stadii de instruire, la nivel național, pe o perioadă de 3 luni (până la finalul lunii august 2019); 30.000 conducători auto informați, conștientizați, sensibilizați și responsabilizați în ceea ce privește riscul accidentelor rutiere cauzate de consumul de droguri la volan, corelat cu acțiuni preventive de testare în trafic, la nivel național, pe autostrăzile din România; 1.200 conducători auto – respondenți ai studiului privind dimensiunea și modelele de consum de droguri în rândul conducătorilor auto.

Beneficiarii indirecți estimați ai proiectului sunt 3.000.000 participanți la trafic (pasageri), conștientizați și sensibilizați privind efectele și consecințele consumului de droguri asupra capacității de conducere a autovehiculelor.

Proiectul va fi promovat prin intermediul materialelor informative și afișarea de bannere cu mesaje antidrog pe autostrăzile din România.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.