Programul Poștei, de Paști

Compania Naţională Poşta Română a anunțat că toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise vineri, 22 aprilie, și luni, 25 aprilie. Sâmbătă, 23 aprilie 2022, subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui), prima și a doua zi de Paști, sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate, în această perioadă, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut