Programul lui Iohannis la Cluj

Preşedintele României, Klaus Iohannis îşi lansează, joi, la Cluj-Napoca noua carte despre Uniunea Europeană. Volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărut recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansat la, ora 17, la Auditorium Maximum al UBB, strada Mihail Kogălniceanu, Nr. 5, Cluj-Napoca. Volumul este un ghid care prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România în contextul apartenenţei la proiectul comunitar. „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” este o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere, astfel încât să le ofere cititorilor informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţă de Uniune şi faţă viitorul ei. Lansarea face parte dintr-o serie de întâlniri cu cititorii în întreaga ţară, în unele dintre cele mai importante instituţii culturale şi educaţionale. Accesul la eveniment de către public se face pe bază de invitaţie. Potrivit unor surse, înainte de evenimentul de la  Auditorium Maximum al UBB, Iohannis ar urma să aibă o întâlnire cu Emil Boc şi cu alţi liberali clujeni la sediul primăriei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.