Programul centrului de vaccinare din cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca – extins, de miercuri

Din ordinul ministrului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, sistemul medical militar va crește, începând de miercuri, capacitatea de vaccinare împotriva COVID-19 a populației generale, a informat, marți, Ministerului Apărării Naționale.

„Începând de miercuri, va fi extins programul de funcționare, respectiv de la ora 8:00 până la 20:00, de luni până duminică, al centrelor de vaccinare care funcționează în cele 11 spitale militare din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara, la care se adaugă Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „Gl. Aviator Victor Atanasiu” și Centrul de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ștefan Milcu” din București”, se arată într-un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Suplimentar, arată sursa citată, Direcția medicală a MApN a demarat procedurile de reactivare, în cel mai scurt timp posibil, a altor 23 de centre de vaccinare, care vor funcționa în incinta unor unități militare din 17 județe și din București, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00.

„În toate centrele organizate de MApN, populația generală care dorește să se vaccineze se poate programa prin platforma unică, ori se poate prezenta, la orice oră, în intervalul de funcționare, fără o programare prealabilă. Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor”, precizează MApN.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut