Prognoză: Inflaţie de 3,2% la sfârşitul anului

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în creştere la 3,2% proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, iar estimările referitoare la cursul de schimb mediu au fost, de asemenea, modificate în creştere la 4,74 lei/euro, potrivit Prognozei de primăvară 2019 – 2022.
În varianta din iarnă, CNSP indica o inflaţie de 2,8% la sfârşitul anului şi un curs mediu de schimb de 4,67 lei/euro. Inflaţia medie anuală este prognozată la 3,4% în actuala variantă a documentului, faţă de 2,8% în ediţia precedentă.
De asemenea, şi pentru 2020 prognoza de inflaţie a fost modificată în urcare la 2,8% pentru sfârşitul anului, de la 2,5% anterior, iar cursul mediu este estimat la 4,71 lei/euro faţă de 4,62 lei/euro. Pentru 2021 şi 2022 prognoza de inflaţie la sfârşitul anului a fost menţinută la 2,3% şi, respectiv 2,2%, în timp de cursul urmează să ajungă la 4,69 lei/euro în 2021 (4,60 lei/euro anterior) şi 4,67 lei/euro în 2022 (4,58%).
CNSP a menţinut la 5,5% estimarea privind creşterea economiei în acest an, însă valoarea nominală a produsului intern brut a fost revizuită în creştere uşoară la 1.031 miliarde de lei, de la 1.022 miliarde de lei în varianta de iarnă. Neschimbate au rămas şi prognozele de creştere pentru următorii trei ani, la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022. Cât priveşte deficitul de cont curent, CNSP menţine la 3,3% prognoza pentru acest an şi la 2,9% estimarea pentru 2020.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.