Profit de peste 366 milioane lei pentru Banca Transilvania

Banca Transilvania (BT) a anunţat că a înregistrat, în primele trei luni din 2018, un profit net de 366 milioane lei, iar Grupul Financiar BT a avut un rezultat net de 389 milioane lei. În perioada menţionată, BT a acordat 44.000 de credite noi clienţilor persoane fizice, IMM şi Corporate, iar raportul credite / depozite era de 65% la sfârşitul trimestrului I din 2018. Grupul BT a încheiat trimestrul I din 2018 cu active de 60,1 miliarde lei, din care 59,6 miliarde lei sunt aferente băncii, creditele nete reprezentând 50,98% din activele grupului. Ritmul de creştere a veniturilor din comisioane operaţionale a fost de 18,2%. BT afirmă că rata expunerilor neperformante, conform EBA, este de 6,35% la 31 martie 2018,iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 71%. Solvabilitatea băncii, luând în considerare profitul pe trimestrul I din 2018, este de 19,23%, iar fără profit, aceasta este de 18,15%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.