Profit de peste 1 miliard de lei pentru Banca Transilvania

Grupul Financiar Banca Transilvania a obţinut în 2020 un profit net consolidat de 1,457 miliarde de lei, din care cel al băncii este de 1,197 miliarde de lei.

„Am încheiat un an atipic, fără precedent şi suntem mulţumiţi de faptul că rezultatele noastre au depăşit previziunile conservatoare din bugetul iniţial. În 2020 am demonstrat din nou că ne-am adaptat şi că avem o echipă experimentată şi sudată, care poate face faţă inclusiv unui context atât de complicat. Cel mai important însă este că ne-am respectat promisiunile, că am contribuit atât la partea socială, cât şi la susţinerea companiilor locale şi a economiei în ansamblu. Pentru acest an suntem optimişti în privinţa BT, atenţi la trenduri, dar şi la oportunităţi care ar putea face sens. Ne menţinem angajamentul ferm de a contribui la relansarea mediului de afaceri”, a declarat Horia Ciorcilă (foto), preşedintele Consiliului de Administraţie, Banca Transilvania.

Activele au depășit pragul de 100 miliarde lei
Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 107,5 miliarde lei. Creditele au crescut până la 42,16 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 90,94 miliarde lei, din care 61,94 miliarde lei sunt ale clienţilor persoane fizice, iar 29 miliarde lei, ale persoanelor juridice.
Rezultatele pe 2020 consolidează capitalizarea deja robustă a Băncii Transilvania, ajungând la capitaluri proprii de 9,5 miliarde lei, +12% faţă de 2019. BT are aproape 70% capital românesc şi peste 34.000 de investitori direcţi persoane fizice.
Profitul operaţional al băncii a crescut la 2,154 miliarde de lei. Eficienţa operaţională, măsurată prin raportul cost/venit,
s-a menținut la nivelul de 45,3%.

Rata expunerilor neperformante este de 3,46% la 31 decembrie 2020, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 133%, conform indicatorului EBA. Solvabilitatea BT fără profitul anului 2020 este de 19,94%, iar cu profit inclus este de 22,23%.


Implicare în societate

În contextul pandemiei, peste 41.000 de persoane fizice şi companii au beneficiat de amânarea ratelor. Peste 400.000 de carduri au fost scutite 3 luni de plata obligaţiei lunare datorită perioadei extinse de graţie.
De asemenea, prin IMM Invest, program guvernamental în care a fost banca principală, BT a acordat 10.000 de finanţări, susţinând companii care înseamnă peste 70.000 de locuri de muncă mai ales în domeniile: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, transport şi construcţii.
BT a acordat
și 22.000 de împrumuturi noi, în valoare de 2,9 miliarde lei, pentru peste 9.500 de clienţi IMM & Micro. Portofoliul creditelor IMM a ajuns la 17,6 miliarde lei.
Peste 10.200 de români şi-au luat locuinţă cu ajutorul BT, fiind creditaţi în 2020 cu aproximativ 2,5 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 13,3 miliarde lei. Peste 67.300 de credite de consum, în valoare de 2,4 miliarde lei au fost acordate anul trecut. Soldul creditelor de consum ajunge la 10,8 miliarde lei. Banking-ul la distanţă a accelerat, iar 500.000 de clienţi au făcut prima tranzacţie online cu cardul în 2020. Aproape 340 de milioane de tranzacţii au fost realizate cu cardurile BT, +22% faţă de 2019. 1,1 milioane de persoane folosesc aplicaţia BT Pay pentru banking de zi cu zi.
În perioada stării de urgenţă, banca a contribuit cu peste 2 milioane de euro la prevenţia şi limitarea epidemiei, dar şi la creşterea accesului la testare şi tratament.

Banca a angajat 500 de persoane în primul semestru din 2020, iar aproape 70 de sucursale şi agenţii din 50 de localităţi au fost modernizate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut