Profesorul Mihai Lucan – 65 de ani

În acest început de iunie, profesorul Mihai Lucan se bucură de privilegiul nu doar al celui care a adunat într-un frumos buchet 65 de primăveri, ci de ceva mai mult, mai de preţ, mai durabil: viaţa însăşi. Şi nu e vorba de viaţa domniei sale, ci de viaţa dăruită cu pasiune nestinsă şi generozitate bolnavilor săi. Îmi spunea cîndva un alt mare profesor clujean că ideal este ca medicul să adauge nu doar ani la viaţă, ci, dacă se poate, viaţă! Ceea ce profesorul Mihai Lucan a făcut cu exemplară dăruire şi un inegalabil profesionalism.

Plecat de pe plaiurile natale ale Bucovinei, mereu zbuciumate, a urmat celebrul liceu “Gh. Lazăr” din Capitală şi apoi Universitatea de medicină. A lucrat şi a studiat în Capitală şi apoi în stagii succesive în Belgia şi Italia, Franţa, Anglia şi Austria. Părea că drumurile i s-au deschis, că viitorul este deja al domniei sale, cînd a urmat brusc o mişcare ciudată, surprinzătoare, de clădire a unui alt început. A părăsit Capitala şi a venit, în 1990, la Cluj, parcă obligat în faţa propriei conştiinţe, să mai dea un examen, să pornească într-acolo unde mulţi nici nu visează. A găsit la Cluj o clinică de urologie aflată în suferinţă, uitată şi parcă resemnată, cu dotare precară pe toate palierele: material, uman şi şanse! Pornind de jos, profesorul Mihai Lucan a urcat două decenii acolo unde poate nici domnia sa nu bănuia. A trudit ca un sclav sau ca un leu, să înalţe ctitorii ce ştim, de pe acum, că vor înfrunta vama vremurilor şi-i vor supraveţui. Încet şi metodic, cu sacrificii şi credinţă, a durat o şcoală medicală de urologie, a ridicat din temelie clinica, dîndu-i strălucire, specialişti de vîrf, apoi a adăugat un Institut de urologie şi transplant renal, cunoscut acum în Europa şi nu numai. Şi a mai realizat Lukmed, clinica sa privată. Nu e prea mult pentru un om?

Profesorul nu a fost doar medic şi om, specialist de clasă şi mentor, ci mult mai mult: a fost un întemeietor, privilegiu şi osîndă pe care le au doar cei aleşi dintre aleşi. Mintea şi curajul, voinţa şi mîna domniei sale au creat ceea ce părea imposibil. Miile de transplanturi renale, zeci de operaţii, unele unice, vin să-l omagieze pe acest întemeietor. Dar profesorul a mai lăsat ceva! A semnat primul volum din Tratatul de chirurgie, pe care Academia Română îl editează o dată la 5 ani. S-a ajuns acum la volumul al 12-lea. Dar primul este semnat de profesorul Mihai Lucan.

Am putea zice că, din nimic, profesorul a durat o lume pentru ziua şi generaţiile ce vin. Ctitoriile sale vor vorbi celor de mîine despre misiunea unui dascăl, medic şi om, care şi-a făcut datoria. La această aniversare, cînd cuvintele spun prea puţin, îi mulţumim şi-i sîntem recunoscători acestui deschizător de drumuri şi dătător de viaţă celor suferinzi, şi-i spunem cu dragoste şi respect: “La mulţi ani, domnule profesor!”

Viorel CACOVEANU