Profesor Dr. IOAN ALEMAN 1891-1948

• corifeu al Învăţămîntului Stomatologic românesc •
Între ctitorii faimei învăţămîmtului stomatologic românesc,  un loc binemeritat îl ocupă şi Prof. Dr. Ioan Aleman. El este elevul, colaboratorul şi continuatorul operei magistrului său, Prof. Dr. Gh. Bilaşcu, cel care într-un interval scurt de timp, de doar şapte ani (1919-1926) a reuşit să pună primul în România, aici, la Cluj, bazele învăţămîntului stomatologic românesc. Misiunea a fost una istorică prin grandoarea obiectivelor: ridicarea Stomatologiei  de la nivelul unei îndeletniciri empirice la cel de profesie academică; includerea specialităţii în rîndul ştiinţelor şi practicii medicale, formarea specialiştilor necesari populaţiei şi nu în ultimul rînd susţinerea învăţămîntului universitar românesc în cadrul primei Universităţi a Daciei Superioare din Transilvania, proaspăt reunită cu ţara mamă. La realizarea acestor obiective, tînărul student şi viitorul profesor Ioan Aleman a aderat cu toată convingerea, făcînd dovada unui adevărat creator de şcoală medicală. Pentru acest mare om, anul acesta este un an jubiliar. S-au împlinit o sută douăzeci de ani de la naşterea sa (1891) în comuna  Săcădate de Olt, ţul Sibiu.
Pregătirea gimnazială a făcut-o în satul natal iar cea liceală în Blaj. În 1913 a absolvit Liceul Greco-Catolic din Blaj, care la data aceea reprezenta unul dintre cele mai strălucite bastioane de rezistenţă prin cultură împotriva oprimării românilor transilvăneni.  Spiritul iluminist ce domina atmosfera liceului i-a stimulat eminentului elev dorinţa de a merge mai departe. S-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj. În condiţiile războiului care a urmat şi-a interupt studiile  fiind concentrat în unităţi spitaliceşti din Brno, Viena, Neuburg ca medic militar ajutor. Munca asiduă în preajma unor mari personalităţi din aceste unităţi i-a influenţat orientarea spre patologia bucală şi maxilo- facială. În noile condiţii ce au urmat sfîrşitului Primului Război Mondial s-a reorganizat şi Învăţămîntul Medical din Cluj, trecînd la cel cu predare în limba română. Ioan Aleman s-a implicat de la început în această organizare, fiind însărcinat de către Consiliul Dirigent să preia Secţia Dentistică a clinicilor din Cluj (mai, 1919). Începînd cu toamna aceluiaşi an şi-a continuat studiile, de această dată la facultatea românească de Medicină, facultate onorată de unii dintre cei mai străluciţi profesori şi medici români veniţi aici, la Cluj, din ţara mamă sau din străinatate.
A  absolvit facultatea în 1821. Încă din timpul studenţiei s-a remarcat prin interesul faţă de profesie, prin rigurozitatea şi stilul de muncă organizat, calităţi native pe care şi le-a consolidat în cursul activităţii sale ca medic militar ajutor. Aceste calităţi au făcut să fie remarcat de către eminentul Prof. Gh. Bilaşcu, care l-a reţinut ca preparator la Catedra de Stomatologie, o disciplină ce se profila ca o noutate în învăţămîntul medical românesc, ca de altfel şi în cel european. După un an  a fost avansat la gradul de asistent universitar şi a obţinut o bursă pentru specializare la secţia de Chirurgie Maxilo- Facială din Viena, care la data respectivă se afla sub conducerea Prof. Pichler, una dintre somităţile europene în domeniu. Doi ani mai tîrziu a fost numit cu titlu provizoriu şef de lucrări şi i-a fost încredinţat Ambulatoriul Dentistic din Cluj. În 1926  a fost definitivat pe post  şi la scurt timp a trebuit să preia întreaga responsabilitate medicală, didactică şi ştiinţifică a noii specialităţi datorită decesului prematur al magistrului său.
Rezultatele strădaniei lui au fost confirmate  de Prof. Iacob Iacobovici în raportul său către Rectorul Universităţii cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Profesor Agregat.
Interesul absolvenţilor  şi medicilor pentru specializarea în Stomatologie a fost justificat de faptul că nivelul cursurilor era unul foarte elevat, echivalent celor din ţările europene de avangardă ale acestui domeniu (Austria, Germania, Franţa).
Cu bucurie trebuie să vă spun, stimaţi cititori ai acestor rînduri că eu, autorul acestui omagiu adus înaintaşului meu, într-o cercetare privitoare la unele domenii ale specialităţii, mi-a fost dat să constat că anvergura abordărilor de către Prof. Aleman a problemelor stomatologice şi chirurgicale maxilo-faciale a fost la nivelul personalităţilor europene din ale căror cărţi eu am studiat. Mai mult, am remarcat o mulţime de idei originale în fiecare parte componentă a specialităţii, idei care demonstrau superioritatea gîndirii lui. Atunci mi-am adus aminte de raportul pe care decanul Facultăţii de Medicină  Prof. Dr. D. Michail l-a înaintat Ministerului Învăţămîntului în iulie 1935, cu propunerea de permanentizare a Prof. Agregat I. Aleman pe postul de Prof. definitiv. Raportul care cuprinde opt pagini se încheie cu următoarele concluzii:  ‘’D-l Prof. Ioan Aleman prin admirabilul său spirit organizatoric a reuşit într-un scurt interval de timp să renoveze şi să modernizeze complet clinica pe care o conduce (cu sediul în actuala clădire din strada V. Babeş, colţ cu P-ţa Păcii n.n.). A introdus în clinica sa metode tehnice noi, multe dintre ele personale, a extins în mod fericit graniţele specialităţii sale, a dat un puternic impuls studiilor şi cercetărilor ştiinţifice de specialitate atît prin noua directivă dată Societăţii de Stomatologie  cît şi prin excelenta revistă stomatologică pe care o conduce efectiv, organizînd în mod superior cursul de specializare în Stomatologie, unde şi-a format un număr mare de elevi’’.
Adăugăm în plus că Prof. Aleman a mai realizat amfiteatrul alăturat clinicii despre care acelaşi decan spunea la momentul respectiv că este unul dintre cele mai încăpătoare şi frumoase amfiteatre ale Facultăţii de Medicină. De la construcţie pînă la dotarea amfiteatrului cu aparat de proiecţie şi sistem de obscurizare a sălii s-a realizat prin eforturile proprii ale Profesorului, fără ajutorul statului. Şi  astăzi acest amfiteatru îşi păstrează valoarea didactică şi istorică.
Activitatea ştiinţifică a Prof. Aleman s-a extins pe o arie mare de interes, cuprinzînd toate segmentele stomatologice şi de Chirurgie Maxilo-Facială, el avînd concepţii, idei şi contribuţii personale remarcabile prin care a combătut conservatorismul ce constituia o frînă în dezvoltarea noii specialităţi. Publicaţiile sale ştiinţifice pot fi întîlnite în diverse reviste naţionale şi internaţionale în limbile română, maghiară, germană sau franceză.
Ca organizator al activităţii ştiinţifice Prof. I. Aleman s-a dovedit a fi un performant. Încă de la ocuparea prin concurs a Catedrei de Stomatologie (1932) s-a preocupat intens de reînfiinţarea ‘’Societăţii Medicilor Stomatologi’’ din Cluj. Preluînd conducerea acesteia i-a dat o extindere de la statutul limitat profesional la cel ştiinţific cu şedinţe lunare de comunicări. Aceeaşi conduită a avut-o şi asupra ‘’Asociaţiei Generale a Doctorilor în Medicină-Stomatologie’’ din ţară, care îşi avea sediul la Bucureşti şi la care era preşedinte de onoare.
Revista Stomatologică condusă de el era singurul organ de specialitate din ţară. Felul cum era redactată şi conţinutul ei au făcut să fie apreciată atît în ţară cît şi în străinătate.
În sfîrşit, pentru a-i sublinia modestia şi valoarea morală trebuie spus că prin strădanie personală Ioan Aleman a făcut ca izvorul la care se oprea pentru o clipă de odihnă în plimbările sale mentorul său, să primească numele de fîntîna Gh. Bilaşcu. Ea se află în pădurea Făget şi astăzi aminteşte trecătorilor că acolo şi-a stîmpărat setea un om care a renunţat la privilegiile personale pentru a veni la Cluj să se alăture prin fapte celor care au creat aureola medicală a acestei citadele.
În plină performanţă profesională şi ştiinţifică Prof. Ioan Aleman  a decedat în noiembrie 1948, la vîrsta de numai 57 de ani ca urmare a unei afecţiuni pulmonare grave cu evoluţie rapidă.
Am simţit o datorie a mea ca descendent al acestui corifeu, deşi la cîteva generaţii, să şterg această diferenţă, ştergere pe care o socotesc binevenită cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la naşterea Prof. Ioan Aleman. După ce i-am descoperit performanţele, ataşat fiind de valorile Şcolii Clujene de Medicină, am simţit că este cu dreptate să le scot la lumină, să le adaug rezonanţei şcolii în care el însuşi s-a format şi pe care a onorat-o, fapt pentru care poate ar fi fost mai îndreptăţiti să o facă predecesorii mei. Dar niciodată nu este prea tîrziu.
Prof . Dr. Alexandru Rotaru