Prof. univ. dr. Roberto Merlo: ”La Cluj Napoca m-au impresionat vitalitatea și diversitatea evenimentelor din viața academică și culturală”

Profesor universitar doctor de limba și literatura română la Universitatea din Torino (Italia), Roberto Merlo este, în același timp, cercetător științific și colaborator permanent al Centrului de cercetare în filologie modernă (FiM) al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și Președinte al Asociației Italiene de Românistică (AIR), organism de promovare a limbii și culturii române în Peninsula Apeninică (Italia), cea mai mare întindere terestră înconjurată de apele Mediteranei, din Europa. Sub auspiciile AIR se editează, din 1988, revista ”Romània Orientale”, care publică studii științifice de specialitate, propuneri de lectură și traduceri ale unor fragmente din capodopere ale literaturii române.

Distinsul universitar italian a acordat un interviu în limba română, vorbită perfect, cotidianului ”Făclia” cu ocazia sărbătoririi a 35 de ani de activitate neîntreruptă a publicației care apare în orașul din inima Transilvaniei.

Reporter ”Făclia”: „Locul pe care îl ocupă limba română în sufletul meu este puțin mai mult decât locul pe care îl ocupă limba italiană”,  ați afirmat, cu prilejul unei vizite la Iași. Cine ascultă un discurs rostit de Dumneavoastră crede că sunteți un experimentat lingvist român („get-beget”) și nu profesorul italian de la Universitatea din Torino – instituție care a împlinit, în acest an, 620 de ani de existență. (Reputatul scriitor Umberto Eco și-a luat licența în estetică la Universitatea din Torino și a fost lector al acestei Alma Mater între anii 1956-1964). Dumneavoastră, după absolvirea cursurilor Universității din Torino cu o lucrare de licență despre  poezia lui Marin Sorescu  (2000), ați obținut titlul de doctor în  ”Literaturi comparate, Filologie romanică și Românistică” cu o  teză dedicată imaginarului dacic în cultura română  (2004). Ați optat pentru o poziție de lector de limba și literatura italiană la Universitatea din Oradea, imediat după susținerea tezei de doctorat (2004-2007). Au existat circumstanțe deosebite menite să susțină inclinația pentru studii aprofundate de limba și literatura română?      

Prof. univ. dr. Roberto Merlo: Aș dori să vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest dialog cu ocazia sărbătoririi a 35 de ani de activitate neîntreruptă a cotidianului Făclia din Cluj-Napoca, un eveniment care reprezintă o realizare remarcabilă în contextul actual. Vă urez mult succes în continuare!

Limba română ocupă un loc special în sufletul meu, fiind limba pe care am ales-o. Limba mea maternă, italiana, mi-a fost dăruită de părinți, fără să am opțiunea de a alege. În schimb, limba română a fost o alegere conștientă, făcută în perioada facultății, când am decis să o studiez.

De atunci – adică de mai bine de 30 de ani –, limba română a devenit o parte esențială din viața mea, atât profesională, cât și personală. Acest lucru s-a datorat relațiilor pe care le-am construit în România în decursul acestor ani, prin călătorii și șederi prelungite.

Decizia de a studia limba română a fost influențată în mare măsură de profesorii mei extraordinari. Când am început studiile la Facultatea de Litere, am participat la mai multe cursuri de limbi străine pentru a descoperi care mi se potrivesc cel mai bine. Cele de limbă și literatură română m-au atras cel mai mult.

La acea vreme, profesorul meu de literatură era Marco Cugno, un reputat specialist în literatura română contemporană, iar lectorul meu era domnul Dumitru Loșonți, cercetător la Institutul de Ligvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, Filiala din Cluj, care preda atunci la Torino. Acești profesori de excepție, prin farmecul și pasiunea cu care își susțineau cursurile, m-au determinat să aprofundez studiul limbii și literaturii române.

Un alt factor major a fost chiar subiectul studiilor mele. Limba română mi s-a părut extraordinar de interesantă din punct de vedere lingvistic, istoric și filologic, iar literatura română mi-a revelat o bogăție culturală fascinantă, plină de surprize pentru studentul care eram la acea vreme.

Ulterior, aprofundarea studiilor universitare, culminând cu doctoratul și activitatea ulterioară, nu au făcut decât să-mi întărească convingerea că literatura română merită să fie studiată. În plus, sper că am reușit, la rândul meu, să aduc o mică contribuție la cunoașterea și promovarea literaturii române în Italia.

Reporter ”Făclia”: În iunie 2022 ați susținut la Facultatea de Litere a Universității din București conferința intitulată  ”Stele și lalele: Morfologia limbii române între moștenirea latină, influențele balcanice și occidentalizarea latino-romanică” . Studiul în care reconstituiți, din perspectivă romanică, o particularitate a limbii române, respectiv existența unei clase de substantive de genul feminin terminate în vocală tonică, al căror plural se formează prin adăugarea morfemului  ”le” , a fost publicat și în ”Studia Universitas Babeș-Bolyai”, secțiunea ”Philologia”, LXVI (66), 4, din 2021 (pp. 271-298). Pe de altă parte, ați analizat, într-un studiu publicat în ”Caietele Sextil Pușcariu” (vol. III, 2017, pp.300-333)  adaptarea neologismelor în ”Regulamentul organic” al Moldovei (1831) , mai exact împrumuturile în terminație ”-ta”. Iar într-o altă ordine de idei, ați făcut referiri la lirica lui Bacovia, sub titlul ”Orașul și deșertul. Prolegomene la o poetică spațială în lirica lui George Bacovia/La città e il deserto. Prolegomeni a una poetica spaziale nella lirica di George Bacovia”, studiu publicat în ”Romània Orientale”, vol. 31, 2018, p.157-171. Ce context a generat preocupări pentru acest gen de cercetări lingvistice și literare? 

Prof. univ. dr. Roberto Merlo: Cercetările mele se nasc din aceeași fascinație personală despre care am vorbit anterior. Studiind dialectologia, istoria limbii și alte domenii conexe, am descoperit cât de captivantă este limba română din punct de vedere istoric și lingvistic. Ea continuă să ofere numeroase zone de interes, unele încă insuficient explorate.

Ce m-a fascinat – și mă fascinează în continuare –, este ceea ce a spus lingvistul Alexandru Niculescu: limba română reprezintă „cealaltă latinitate” a spațiului romanic. Este o limbă romanică fără îndoială, dar cu o fizionomie aparte, specifică. Această diferență în cadrul limbilor romanice m-a atras în mod special.

Această unicitate a limbii române provine din contextul său istoric și geografic. Dezvoltându-se în Europa sud-estică, în condiții istorice și socio-demografice particulare, limba română a dobândit trăsături speciale. Studiile mele de istorie a morfologiei române se concentrează pe categorii de cuvinte care reflectă acest specific, născute din îmbinarea influențelor romanice cu cele neromanice.

Un exemplu este evoluția unor împrumuturi de origine latino-romanică, modelată de contactele cu limbi precum greaca, turca și, mai târziu, franceza, odată cu reînnoirea legăturilor culturale cu Occidentul. Fenomene lingvistice precum adaptarea unor neologisme latinești prin sufixul „-ta”, cu genitivul/pluralul „-tale”, întâlnit în Regulamentul Organic al Moldovei și în alte scrieri moldovenești din secolul al XIX-lea („capațitaoa” și „contabilitalii”, scria, de pildă, Asachi, pentru „capacitatea” și „contabilității” de mai târziu) mi s-au părut fascinante, deoarece reflectă căutarea identității limbii române, influențată simultan de modele latino-romanice și de moștenirea „balcanică”.

La mijlocul secolului al XIX-lea, limba română se afla la o răscruce, împrumutând elemente din multiple direcții: latina și limbile romanice, limbile sud-est- sau est-europene, printre care și rusa sau germana, orientându-se în același timp tot mai mult spre Occident. Acest amestec complex continuă să ofere perspective fascinante de cercetare.

Aceeași fascinație se reflectă și în studiile mele literare. Am fost captivat de anumite opere și autori, care comunică idei și stări universale. M-am ocupat mult de opera poetei Marta Petreu, ale cărei versuri își păstrează forța de a vorbi direct sufletului. În același timp, m-am concentrat pe poezia lui Bacovia, care, din punctul meu de vedere, surprinde magistral dislocarea și debusolarea omului modern în fața schimbărilor rapide de la cumpăna secolelor XIX și XX.

Poezia lui Bacovia reflectă incertitudinea unei lumi aflate la granița dintre tradiție și modernitate, explorând stările de confuzie și alienare caracteristice acestei tranziții. Este o explorare profund umană a fragilității și vulnerabilității în fața schimbării, iar această dimensiune continuă să mă inspire în cercetările mele.

Reporter ”Făclia”: ”Traducător – trădător”  este o consonanță la care au apelat mulți intelectuali italieni revoltați că multe traduceri în limba franceză ale lui Dante ”trădau”  acuratețea operei poetului. Dumneavoastră sunteți și un apreciat traducător dar spuneți că ”un traducător este în primul rând un cititor, iar o traducere este o transpunere de culturi, transpunerea unei culturi într-o altă cultură, nu doar de cuvinte ci și de elemente culturale”. Este traducătorul un magician, un artist al iluziei și nu doar un mijlocitor între fidelitatea datorată autorului și libertatea datorată limbii?

Prof. univ. dr. Roberto Merlo: Consider că expresia dumneavoastră – traducător ca artist al iluziei – este extrem de potrivită. Într-adevăr, arta traducătorului constă în meșteșugul de a crea o iluzie, aceea de a le oferi cititorilor impresia că citesc o carte scrisă direct în limba lor. Discuția despre fidelitatea traducerilor este una lungă, veche și va continua să fie dezbătută. Există mereu două tendințe principale:

Pe de o parte, este abordarea filologică, care urmărește să fie cât mai fidelă textului original, pentru a restitui cât mai exact anumite elemente ale acestuia. Pe de altă parte, este abordarea creativă, în care traducătorul devine un „artist” al iluziei, concentrându-se pe redarea unei autenticități resimțite de cititor.

Din perspectiva mea, cel mai important lucru în traducere este să ne întrebăm: Cine este publicul nostru? O traducere nu poate fi realizată în același mod pentru orice tip de public.

Când traduc pentru un public specializat, din mediul academic, încerc să păstrez o abordare filologică, mai fidelă și respectuoasă față de textul original. În aceste cazuri, știu că traducerea mea va fi însoțită de textul original, iar cititorul avizat va putea consulta ambele versiuni pentru a analiza detalii și nuanțe.

În schimb, când traduc pentru un public nespecialist, prioritatea devine să creez o versiune care să sune bine pentru cititorul țintă. Scopul este să le ofer cititorilor iluzia că parcurg textul original. Desigur, asta nu înseamnă că traducătorul are voie să-și ia libertăți exagerate, dar trebuie să fie conștient că textul tradus devine altceva.

Traducerea nu poate fi identică cu originalul, pentru că schimbarea limbii implică și schimbarea mediului cultural, a orizontului de așteptare al cititorului și a reperelor culturale. Aceste schimbări sunt inevitabile, dar, din punctul meu de vedere, ele nu reprezintă un neajuns, ci un proces firesc și chiar benefic.

Reporter ”Făclia”: Ce v-a impresionat cel mai mult în viața academică și culturală a orașului universitar Cluj Napoca?

Prof. univ. dr. Roberto Merlo: Cel mai mult m-a impresionat vitalitatea și diversitatea evenimentelor care au loc atât în viața academică, cât și în cea culturală a orașului. De fiecare dată când ajung la Cluj, știu că voi găsi, fără să caut prea mult, ceva interesant: un concert, o prezentare, o lansare de carte, o expoziție. Este un lucru extrem de sănătos și admirabil.

De asemenea, am fost impresionat de calitatea majorității acestor evenimente. În plan academic, m-a fascinat nivelul extraordinar al colegilor și profesionalismul specialiștilor clujeni. Mă refer aici atât la activitatea universitară, cât și la cea desfășurată în cadrul Academiei Române. Am legături strânse cu Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, Filiala Cluj, iar colaborarea cu acest mediu academic remarcabil este mereu o experiență îmbogățitoare.

Reporter ”Făclia”: Tot mai multe personalități susțin că ”Reforma Bologna” a marcat un regres în privința calității învățământului universitar. Aveți un punct de vedere similar?

Prof. univ. dr. Roberto Merlo: Aici deschidem o discuție delicată și complexă, deoarece, într-adevăr, s-a observat în ultimii ani un regres în privința calității învățământului universitar. Totuși, nu cred că Reforma Bologna este singurul vinovat. În esență, această reformă nu ar fi trebuit să genereze efecte negative. Separarea ciclului unic de studii universitare de 4 sau 5 ani în două cicluri distincte, de 3 și 2 ani, nu reprezintă o idee greșită în sine.

Problema reală constă în modul în care această reformă a fost implementată. În practică, primul ciclu de studii a ajuns să fie un fel de „limbo” între liceu și adevăratele studii universitare, care, de fapt, sunt cele de masterat. Astfel, Reforma Bologna nu este problema principală, ci se încadrează într-un context mai larg de disfuncționalități sistemice care afectează întregul învățământ, atât preuniversitar, cât și universitar.

În ultimii ani, în multe state europene, inclusiv în România și Italia, învățământul a fost tot mai slab finanțat și sufocat de birocrație. Profesorii sunt obligați să aloce mult mai mult timp completării de rapoarte, state de funcții și alte formalități administrative, în detrimentul activității esențiale de predare și de formare a tinerilor. Acest dezechilibru reprezintă una dintre cele mai grave probleme care afectează calitatea actului educațional.

Carmen Fărcașiu și Mara Muntean

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut