Prof. dr. TEODOR ARDELEAN, Conferinţa „Marea Unire – cea mai mare ctitorie românească”

Iubitorii de istorie au avut privilegiul să asiste, în data de 3 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la Galeria Casa Artelor din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 16), la conferinţa susţinută de reputatul prof. dr. TEODOR ARDELEAN, ”Marea Unire – cea mai mare ctitorie românească”. Conferinţa s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Academia deschisă comunicării dintre generaţii”, proiect al Fundaţiei Culturale Carpaţii (condusă de arh. Ionel Vitoc), susţinut de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi de Consiliul local. Născut la 14 iunie 1951, la Moigrad-Porolissum, în judeţul Zalău, Teodor Ardelean este absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de istorie-filosofie, secţia filosofie, obţinând diplomă de licenţă în filosofie. După 1990, Ardelean a condus timp de 18 ani Biblioteca Judeţeană ”Petre Dulfu” (în perioada 1 februarie 1990 – 1 iunie 1992 şi din 15 februarie 2001 şi până în prezent). În anul 2008 îşi susţine teza de doctorat Limba Română şi Cultivarea ei în preocupările Astrei. Implicat în politică imediat după evenimentele din 1990, devine vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, după care senator în Senatul României, Bucureşti.

În opinia reputatului profesor şi om politic din Baia Mare, Marea Unire a românilor de la 1918 reprezintă piscul unei istorii milenare, este o încununare a eforturilor mai multor generaţii de patrioţi. Relevând meritele uriaşe ale unor personalităţi (Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi alţii), prof. dr. Ioan Ardelean nu a uitat să releve importanţa pe care au avut-o, în devenirea noastră ca stat, reprezentanţii românităţii sud-dunărene, fraţii noştri aromâni, total neglijaţi de diplomaţia actuală. Iată un citat edificator pentru concepţia sa, care merită reţinut: ”De asemenea, printre elementele pe care le consider nedreptăţi istorice când discutăm despre ctitorii Marii Uniri, pe care nu pot să-i aleg doar din generaţia Marii Uniri ci de mult înainte, mi se pare că foarte adesea îi uităm pe fraţii noştri aromâni, care sunt fraţii noştri mai mari. Membrii Academiei Române n-au reuşit să înţeleagă uriaşul rol al acestor fraţi mai mari ai noştri care ne-au ţinut flancul sudic şi vestic şi ne-au sprijinit exact când noi n-aveam de unde să mai chemăm la oastea spiritului pe unii sau pe alţii. Nu pot să nu mă gândesc cu drag la prietenul meu, fostul director al bibliotecii Bihor, Constantin Mălinaş, care a făcut cele mai mari servicii culturale descoperindu-ne aceste vârfuri ale culturii noastre din rândul aromânilor. Ei, aromânii, au tipărit abecedare înaintea noastră. Ei au făcut dicţionare multilingve înaintea noastră. Ei au fost bogaţi înaintea noastră şi bogăţia e un factor important. Noi n-am avut în Transilvania oameni bogaţi decât câte unul aşa mai răsărit cum era George Pop de Băseşti, care a dat şi el burse. Dar în raport cu ce a dat Emanuil Gojdu nu înseamnă nici 5%.” Fără exagerare, putem afirma că am asistat la un generos, demn act de cultură dedicat Centenarului Marii Uniri.