Prof. dr. Patriciu Achimaș Cadariu, distins de mitropolitul Clujului cu Crucea Transilvană

Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu a fost distins duminică, de mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, cu Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

„Evanghelia ce s-a citit astăzi și pe marginea căreia am predicat era preocupată de o minune de vindecare făcută de Domnul Iisus Hristos. De fapt, Sfântul Kiril al Ierusalimului, în catehezele sale zice așa: Evreiește, Domnul se cheamă Iisus, adică Mântuitor, dar grecește, Hristos, adică Tămăduitor, Doctorul sufletelor și al trupurilor. Și tare bine se potrivește ca-n această zi, când ne aducem aminte de Doctorul sufletelor și al trupurilor, din Cer, de Domnul Hristos, să ne aducem aminte și de doctorii deosebiți din lumea aceasta, care îi tămăduiesc pe oameni de neputințele lor. Și-n acest sens, astăzi, ne-am gândit că e foarte bine venit momentul acesta, ca domnului profesor Achimaș-Cadariu, în același timp parlamentar și având și alte multe demnități, să-i oferim cea mai mare distincție a Mitropoliei noastre, Crucea Transilvană” – a spus ÎPS Andrei, la finalul slujbei de duminică, oficiată în Catedrala Mitropolitană.

Cel căruia i-a revenit misiunea „purtării de grijă” a Institutului Oncologic din Cluj, după plecarea prof. dr. Achimaș Cadariu în Parlament, dr. Cătălin Vlad, a fost distins de mitropolitul Clujului cu Ordinul Episcopul Nicolae Ivan.

„Îi felicităm ș-l rugăm pe Dumnezeu să le dea sănătate, ca pe mai departe să-și poată desfășura misiunea pe care o fac cu atâta dăruire” – a spus mitropolitul Andrei, la finalul ceremoniei.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut