Prof. DOINA MĂRGHITAŞ şi Ţara Vlădesei

    Prof. DOINA MĂRGHITAŞ a avut, încă din viaţa de elevă, o şansă cu totul de excepţie: aceea de a-i fi citite poemele şi de a fi ajutată să debuteze, în nr. 13, pag. 13 a „ALMANAHULUI LITERAR” (viitoarea revistă „STEAUA”, 1953), sub auspiciile unei legendare personalităţi, redactorul-şef al publicaţiei, atunci, scriitorul A.E. Bakonschi. Specializată, apoi, în limba şi literatura română, în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, ea îşi va cultiva, obsedant, „darul poetic”, în întreaga sa creaţie (şi producţie) literară: publicistică, proză istorică, reportaj, memorialistică, devenind, pe lîngă activitatea profesional-didactică, îndelungată vreme, corespondent permanent al cotidianului „Făclia” (viitorul „Adevăr de Cluj”, actualmente revenit la „Făclia”), al „TRIBUNEI”, fiind, imediat după Revoluţie, examinată şi primită în noua organizaţie Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.
Din familie de moţi din Poieni, lîngă Huedin, fiica lui Bolba Ioan, ceferistul de mai tîrziu, Prof. DOINA MĂRGHITAŞ a trăit „printre oamenii muntelui” şi a auzit, notat şi reţinut, sub aura acelui har poetic al ei, fapte, legende, mituri din gura unor bătrîni moţi, trezorieri de istorie şi „rapsozi”; şi nu în ultimul rînd, a cules folclor (în speţă genul „cîntecelor străvechi” – în volumul „Ce mi-i drag pe lume” (Cluj, 1974); şi a „cîntecelor de cătănie” în vol. „Tinereţe în vers” (Cluj, 1979), care vor sta la baza popularului festival, cu acelaşi nume, iniţiat de Casa Armatei Cluj, pînă astăzi.
Volumul pe care îl prezentăm astăzi: „POVESTIRI, ARTICOLE, REPORTAJE DIN ŢARA VLĂDESEI”, tipărit la prestigioasa casă de editură Napoca Star din Cluj-Napoca, este, în acelaşi timp, o originală şi voluminoasă antologie de texte literare, însă şi de „documente vii”, cu mare însemnătate istorică: spiritul  românilor-moţi, tradiţiile lor, viaţa lor „de trudă şi grele sacrificii – în slujba munţilor”.
Lemnul înălţimilor şi crestelor Apusenilor (bradul, fagul, stejarul); „piatra dealurilor” (carierele de piatră şi granit); livezile, fînul, poamele pădurilor; pe urmă, cartoful şi grînele Cîmpiei – reprezintă „zile şi munci”, „însemne ciclice” ale unei istorii străvechi, de nenumărate ori, însă, „ameninţate, năvălite, tulburate de vremi”.
Trăind printre oamenii Ţării Vlădesei, Prof. DOINA MĂRGHITAŞ structurează amintiri, relatări, evenimente ale unor „bărbaţi vrednici şi mîndri” şi ale specificului „meseriei” lor: fie că erau ţapinari (lemnari), pietrari („cioplitori”), păstori de turme, de vite, capre, oi, cantonieri (îngrijitori şi restauratori de drumuri), învăţători, preoţi, cîntăreţi vocali (ori instrumentişti), muncitori simpli („forestieri”), ingineri silvici, constructori de case; ori de mobilier, obiecte rustice etc. „Aici, prin pădurile Vlădesei: Neşu, Pîrîul Crucii, Zîrna, Crăciunu, Poieniţa, afirmă autoarea, veneau prin anii 1938 scriitorii Mihail Sadoveanu şi Al. Brătescu-Voineşti la vînătoarea de căprioare”, fascinaţi de destinul istoric al Moţilor, care îşi trăiau viaţa şi zilele, sub aspre vremi, cu o aură etern frămîntată, austeră şi grea. Amintiri teribile, drame, întîmplări din cel de-al doilea război mondial, unele obsedante, petrecute sub Diktatul de la Viena, în refugiu, sau după 1947, cînd apar oportunităţi istorice şi noi meserii – schimbă viaţa Apusenilor şi a ţăranilor „moţi”-„munteni” – în muncitori, majoritatea calificîndu-se „la locul de muncă”, devenind şoferi, constructori de fabrici, hidrocentrale şi drumuri. Apar (şi sînt fixate în reportajele autoarei) noi căi de acces: faimoasa linie Drăgan-Floroiu, peste Munte, spre Stîna de Vale; apoi, amplificarea învăţămîntului, în Liceul seral din Poieni! Mulţi moţi îşi continuă studiile la Cluj, Timişoara, Bucureşti, ajungînd procurori, ingineri, ceferişti, ofiţeri, specialişti în silvicultură şi construcţii, chiar în zootehnie. Prof. DOINA MĂRGHITAŞ excelează, însă, nu doar ca publicist comentator şi corespondent special al vieţii şi istoriei „locurilor” lui Horea ori Iancu, ci şi ca un reporter, precum în paginile dedicate „Graiurilor meseriilor”, unde, graţie intensităţii muncii şi asprimii şi durităţii materialelor, lucrătorii se expun pericolelor, ajungînd să se exprime în cuvinte şi simboluri puţine, unele interjecţii înlocuind verbele; sînt mostre de stil de viaţă şi limbaj, redus, poetic, la maxim: „mena”, „garga”, „fucsa” (toate ţinînd de manipularea lemnului, pietrei; expresii stranii, aproape toate de origine latină).
Reportajele D-nei DOINA MĂRGHITAŞ sînt relevante şi apreciabile, fie că sînt în discuţie activităţile unor vechi întreprinderi, modernizate după 1947: cheresteaua de brad, fag, stejar, de la Poieni; fabrica de mobilă de la Bucea-Negreni; carierele de piatră de pe Criş (Căpuş şi Ciucea); cele de marmură, dintre Mărgău şi Platoul înalt al muntelui Vlădesei – toate aceste „graiuri ale meseriilor” pulsează, cu strălucire, în această carte de învăţătură şi istorie a Apusenilor, fermecătoare şi de neuitat. Tot astfel sînt reportajele despre amintirea lui Goga şi a Doamnei Ministru Veturia Goga.
Autoare de povestiri de dragoste sau cu caracter legendar („Apa vie”, spre ilustrare a fost publicată, în întregime, în „TRIBUNA”, în 1989), Prof. DOINA MĂRGHITAŞ a fost cronicar şi recenzor al unor evenimente culturale, artistice, cu o susţinută activitate, apoi, de autor de piese de teatru şi regizor, punînd în scenă o originală piesă, pentru teatrul de păpuşi, intitulată „Fiul munţilor”, primind premiul I la faza republicană a Festivalului Naţional al Teatrelor de păpuşi şi marionete din 1972. Subiectul, preluat din legende moţeşti străvechi, a produs o întreagă resuscitare a creaţiei „etno-folclorice” a păpuşilor din cîrpe, specifice încă din Evul Mediu în etnografia Apusenilor. Imagini din spectacole au fost preluate în publicaţia naţională a micilor elevi – „Cutezătorii”, nr. 23 ( 1972, pe coperta întîi! La Cluj, cronicarul acestui remarcabil spectacol a fost jurnalistul şi scriitorul Valer Chioreanu. „Arta educă şi instruieşte”, a afirmat Doina Mărghitaş cu referire nu numai la subiectul istoric al piesei, ci şi la „plasticitatea” regiei şi a scenografiei spectacolului.
Volumul „POVESTIRI, ARTICOLE, REPORTAJE DIN ŢARA VLĂDESEI” rezonează cu o originală unitate în spirit cu aceea a altor „ţări” (de munte) ale românilor: a Oaşului şi Maramureşului, a Haţegului, Bârsei, Făgăraşului etc., resuscitînd memoria fabuloasă, valoarea şi însemnătatea simbolului, unitar, al Arealului Carpatic. Ţara Vlădesei îi obsedează şi pe „cetăţenii Clujului” şi îi ocroteşte. Influenţa cotidiană a climei ei rămîne surprinzătoare şi „supraveghetoare”. „Ţara de piatră, lemn şi pămînt”, cum a numit, cu geniu, un reporter precum Geo Bogza, „Ţara Moţilor”, a imprimat de secole destinul Clujului. Prof. DOINA MĂRGHITAŞ ne revelează un sclipitor talent de prozator şi reporter, de jurnalist profesionist, întru valorificarea istoriei, faptelor şi simbolurilor locurilor natale (acel genius loci al strămoşilor romani); al „Împărăţiei Vlădesei” – într-o carte tulburătoare şi memorabilă.
Constantin ZĂRNESCU