Prof. Axinte Bob, directorul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej: Sînt mîndru că pot să las ceva în urma mea!

Directorul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, profesorul Axinte Bob, s-a născut în 1950, în Curtuiuşul Dejului. Absolvent al Facultăţii de Filologie a UBB Cluj, între 1973-1989 este profesor titular la Şcoala Generală din Bogata de Sus, unde timp de 10 ani ocupă şi funcţia de director. Din 1989, după o scurtă perioadă de profesorat la Şcoala Nr. 4 din Dej, este detaşat şi apoi titularizat la Liceul „Andrei Mureşanu”. Aici, ocupă funcţia de director adjunct timp de patru ani (1995-1999), după care, prin concurs, ocupă funcţia de director. Activitatea sa didactică a fost recompensată de-a lungul anilor cu: Diploma de Excelenţă pentru activitate în domeniul educaţiei (MEC), Diploma de Excelenţă pentru activitatea depusă în vederea promovării elevilor olimpici (MEC), Diploma de Merit a Ministerului Educaţiei şi Distincţia „Gheorghe Lazăr”, clasa I.

– Domnule director, privind în urmă la anii petrecuţi atît la catedră, cît şi la conducerea şcolii, cum i-aţi caracteriza?

– Frumoşi. Au fost ani frumoşi, poate şi fiindcă am făcut ceea ce mi-a plăcut. Sigur, au existat uneori şi momente dificile, cu obstacole mai mari sau mai mici, nu neapărat necesare pentru mine, dar le-am trecut cu succes. De altfel, un om căruia nu i se pun piedici, înseamnă că nu mai contează… Într-un fel, regret doar faptul că în toţi aceşti ani am fost mai puţin dascăl şi mai mult administrator…

– Unul bun, după cum se vede!

– Sper să fi fost unul bun şi, chiar dacă par lipsit de modestie, sînt mîndru că pot să las ceva în urma mea. Iar lista este destul de lungă şi de consistentă!

– O listă „vizibilă”, după cum spuneam!

– Nu se poate altfel. Întotdeauna am susţinut că performanţa necesită condiţii pe măsură, lucru valabil în orice domeniu şi cu atît mai mult în învăţămînt. Sîntem în secolul XXI şi nu cred că mai putem face şcoală cu dotări precare şi vechi de o sută de ani. Aşa că, principala mea preocupare a fost modernizarea bazei materiale a colegiului, din dorinţa de a oferi elevilor şi profesorilor cele mai bune condiţii de studiu. Mărturisesc că, la acest capitol, am fost cît se poate de perseverent, ca să nu zic încăpăţînat de-a dreptul. Spicuind dintre realizările ultimilor 15 ani (ştiu că „realizări” sună pompos, dar pentru mine, chiar sînt realizări!) aş aminti dotarea în anul 2000 a patru laboratoare de informatică, printr-o sponsorizare în valoare de 50 de mii de dolari, urmată de modernizarea cantinei şcolii şi compartimentarea internatului (16 camere), reabilitarea clădirii vechi a şcolii (faţadizare, acoperiş, cornişe, geamuri termopan, parchet, izolaţii etc.), modernizarea sistemului de încălzire prin instalarea a 6 microcentrale, amenajarea bazei sportive cu gazon artificial şi iluminare pentru nocturne (32 de mii de euro) şi, foarte curînd, vom inaugura un laborator de chimie modern şi performant. La toate acestea adăugîndu-se noua clădire a colegiului, unul din proiectele europene de anvergură ale municipalităţii şi, cu certitudine, cel mai important proiect materializat în timpul mandatului meu de director. Adevărul este că atunci cînd am depus proiectul, în 2007, habar nu aveam ce urmează şi cîtă energie nervoasă va consuma fiecare dintre etapele de execuţie. În prima fază, de exemplu, proiectul a fost blocat la Ministerul Dezvoltării…

– Şi ce-aţi făcut?

– Nici nu vreau să-mi amintesc! Am făcut tot ce s-a putut: lobby printre oamenii din Dej ajunşi în funcţii înalte prin ministere, inclusiv foşti colegi de clasă, apoi am făcut anticameră la diverse uşi, argumentînd, insistînd…Apoi, iar am făcut anticameră şi multe altele… După ce în sfîrşit proiectul a demarat, în 2014, m-am transformat într-un fel de supraveghetor al lucrărilor, fiind zilnic prezent pe şantier şi enervînd pe toată lumea, mai ales pe inginerii constructori. A fost o perioadă de stres şi oboseală de pe urma căruia m-am ales cu un diabet de tip II… Dar, în dimineaţa de 6 ianuarie 2015, cînd elevii au intrat la cursuri în noua clădire, le-am uitat pe toate! A rămas doar satisfacţia omului care lasă ceva în urma sa, sentimentul că n-am trecut degeaba printr-o instituţie şcolară de renume, că am pus şi eu o cărămidă la creşterea prestigiului ei…

– Mai ales că numirea dumneavoastră la conducerea şcolii a fost privită cu oarecare neîncredere la vremea respectivă…

– Da, cred că existau unele temeri, în sensul că nu voi face faţă valului de schimbări care se întrevedeau în învăţămînt şi nu voi fi în stare să gestionez suficient de bine toate provocările viitoare. După ce am fost timp de patru ani director adjunct al liceului, pot spune că eram deja familiarizat cu problemele administrative ale şcolii, aşa că m-am prezentat la concurs pentru postul de director. Bineînţeles, nimic nu e simplu la început, dar lucrurile s-au aşezat încet, încet, iar performanţele elevilor vorbesc de la sine despre valoarea colectivului de dascăli şi a şcolii dejene. Pînă şi cîrcotaşii recunosc că s-au înşelat… Colegiul „Andrei Mureşanu” fiind o şcoală cu o tradiţie bogată, volens nolens „povara înaintaşilor apasă pe umerii noştri” şi să ştiţi că citatul acesta nu e rostire în vînt. Toţi cei care trec pragul liceului, elevi sau profesori, sînt conştienţi de această tradiţie şi doresc să fie la înălţimea trecutului sau chiar să îl depăşească.

– Rezultatele elevilor la examene, concursuri şi mai departe în viaţă, vă dau dreptate…

– Sper că da. Avem 1711 olimpici – judeţeni, naţionali şi internaţionali, or asta spune ceva despre pregătirea extrem de serioasă a elevilor noştri, elevi cu care ne mîndrim acum, dar ne vom mîndri şi peste mulţi ani. N-aş vrea, totuşi, să se creadă că în afară de studiul intens, nimic altceva nu se mai întîmplă în şcoală. Dimpotrivă, ne preocupă dezvoltarea personală a elevilor şi activităţile extraşcolare. În acest sens, pe lîngă cele două concursuri interjudeţene pe care le-am iniţiat şi care sînt deja tradiţie – Concursul de chimie „Gh. Spacu” şi Concursul de matematică „Dumitru Ţiganieta” -, în cadrul şcolii activează trupa de teatru francofon „Intermezzo” şi ansamblul folcloric „Cununiţa”, ambele cunoscute prin spectacolele susţinute pe scenele unor festivaluri de tineret din Franţa, Italia, Turcia, Bosnia – Herţegovina etc. Avem o revistă a şcolii, „Liceenii”, multipremiată, în care un loc însemnat ocupă creaţiile literare ale elevilor, avem parteneriate cu şcoli din Franţa şi Scoţia şi, desigur, numeroase activităţi culturale, artistice şi sportive, legate fie de „Zilele Colegiului”, fie de alte sărbători locale sau naţionale.

– Profesor, director adjunct, director plin…, o carieră didactică de invidiat căreia i-aţi ataşat şi una politică. De ce?

– Carieră didactică, de acord, carieră politică sună pretenţios, mai ales că a fi consilier local, pentru mine a însemnat în primul rînd implicare civică, un mod direct de a participa la rezolvarea unor probleme ale oraşului. După ce în 1990 a ieşit la iveală categoria lichelei oportuniste în mai toate domeniile, am decis că nu pot sta pe margine ca simplu spectator. Aşa că am ales să candidez pentru funcţia de consilier local şi în această postură, am onorat două mandate de independent, din 1992 pînă în 2000. Au urmat apoi alte trei mandate, din 2004 pînă în prezent, ca şi consilier PSD, dat fiind că în 2003 am devenit membru al Partidului Social Democrat. M-am străduit în toate mandatele să demonstrez că învăţămîntul şi cultura nu trebuie privite ca o povară (ceva ce consumă bani şi nu generează profit), ci ca o investiţie pe termen lung, care aduce prestigiu oraşului. Iar ca preşedinte al comisiei de învăţămînt-cultură, evident că m-am preocupat de finanţarea corectă a şcolilor şi grădiniţelor din oraş, de finanţarea echitabilă a evenimentelor culturale organizate de acestea sau de asociaţiile culturale existente.

– Sîntem în an electoral şi v-aţi depus din nou candidatura ca independent. De ce candidaţi?

– De ce candidez? Datorită sentimentului că mai pot fi util cetăţenilor urbei şi din dorinţa de a încheia activitatea mea politico-administrativă, rotund, ca într-un roman. Să pot spune peste patru ani, cu seninătate: Finis coronat opus!

– Am înţeles, dar, înainte de a fi un bun administrator sau un consilier local meritoriu, sînteţi profesor de limba şi literatura română, om al cărţii şi al studiului… Mai e loc în viaţa dumneavoastră pentru toate acestea?

– Nu mult, dar este. Trebuie să fie, pentru că altfel m-ar copleşi prezentul tumultuos! Biblioteca personală, cărţile preferate (Biblia şi un volum de Psalmi sînt cărţile mele de căpătîi), cîteva pagini citite în fiecare seară, sînt micile plăceri care îmi aduc liniştea necesară şi care reprezintă pentru mine evaziunea din cotidian. Modul meu intelectual de a exista. Şi, pentru că într-adevăr iubesc Cartea, ca obiect ce tezaurizează între coperţi cunoaşterea, mi-a făcut plăcere să lucrez, alături de alţi trei pătimaşi ai istoriei locale, la volumele „Omagiu Colegiului Naţional Andrei Mureşanu” şi „Dejeni de ieri şi de azi”. În rest, preocupările mele legate îndeosebi de cercetare (în care „Doina” şi studierea folclorului din zonă ocupă un loc important) sau de studiile consacrate operei lui Lucian Blaga, poetul meu preferat, sînt mai lente acum, dar nu total neglijate şi ori de cîte ori am ocazia şi sînt solicitat, susţin comunicări pe aceste teme dragi mie.

– Mai am o întrebare fără de care nici acest interviu nu ar fi… rotund. Cum se împacă soţia dumneavoastră, familia, cu omul foarte ocupat care sînteţi?

– Soţia mea s-a obişnuit cu situaţia şi m-a susţinut de fiecare dată cînd a simţit că sînt mult prea copleşit de sarcinile asumate. Pot spune că sînt un om norocos că am o persoană atît de înţelegătoare alături de mine, dar şi că băiatul nostru a fost un copil care niciodată nu ne-a creat probleme. Mai mult de atît, ne-a adus o mare bucurie prin cele două nepoţele ale noastre, care sînt convins că ne vor face bătrîneţile fericite, mie şi soţiei mele.

– Cu siguranţă, dar mai aveţi una alta de făcut pînă la acele bătrîneţi fericite, iar mie nu-mi rămîne decît să vă doresc mult succes!

Magdalena Vaida