Produse expirate şi neconforme, depistate de poliţiştii clujeni

Poliţiştii clujeni au aplicat o amendă contravenţională de 20.000 lei unui agent economic care comercializa produse expirate şi sticle cu alcool, neprevăzute cu banderole de siguranţă.

Potrivit IPJ Cluj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj, au efectuat, la sfîrşitul săptămînii trecute, un control de specialitate la punctele de lucru ale unui agent economic din Cluj-Napoca. În urma verificărilor, „s-a stabilit că societatea deţinea şi oferea spre comerciliazare produse alimentare (carne de pasăre, produse de panificaţie etc.), care aveau termenul de valabilitate expirat, precum şi băuturi alcoolice (coniac ş.a.), în sticle care nu aveau aplicate banderole de siguranţă”.

În baza celor constatate, agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 de lei, iar produsele care prezentau nereguli au fost retrase din comerţ de către reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.