Produs de Cluj împlineşte 9 ani

În urmă cu 9 ani, între 10 şi 12 iunie, în parcarea hipermarketului Cora, 35 de producători locali se reuneau la primul tîrg “marca” Produs de Cluj, o iniţiativă a Consiliului Judeţean Cluj şi a Asociației Produs de Cluj. De atunci, s-au adunat 97 de târguri organizate sub acest band şi alte 50 de participări la manifestări expoziționale, la care au participat în jur de 5.000 de expozanți care au oferit şi vândut milioane de produse. În ultimii 5 ani au fost organizate, în medie, câte 14 târguri proprii pe an, iar Asociaţia participat la câte 8 opt evenimente naționale și internaționale, printre localităţile vizitate, alături de cele din judeţul Cluj, figurînd București, Iași, Timișoara, Suceava, Arad, Oradea, Deva, Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Bistrița, Sibiu sau MediașDe asemenea, fermierii și artizanii clujeni şi-au prezentat produsele în Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia, Serbia, Grecia, Spania și Republica Moldova. În acest an, după izbucnirea pandemiei a fost creată și lansată platforma de vânzări online magazinprodusdecluj.ro, unde expun şi vând o mare parte din membrii şi partenerii Asociației.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.