Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte arhiepiscop şi mitropolit Andrei, duminică, 23 iunie, la Cluj-Napoca se va desfăşura, pentru al treilea consecutiv, procesiunea de Rusalii, care îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi din oraş, la marele praznic al Cincizecimii, cînd aripa Catedrala-Mitropolitanaînnoitoare a Duhului Sfînt se revarsă asupra Bisericii şi asupra întregului univers – a anunţat purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov.

Conform programului anunţat de arhiepiscopie, de la ora 17:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, ÎPS Andrei va săvîrşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşi de la cele 38 de parohii din municipiu, dar şi din parohiile învecinate Clujului. Procesiunea propriu-zisă va începe de la ora 18:00, din faţa Catedralei Mitropolitane, pe traseul: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfîntul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Catedrala Mitropolitană.

Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii, preoţii, Înaltpreasfinţitul Părinte arhiepiscop şi mitropolit Andrei, ierarhii prezenţi şi soborul preoţilor slujitori, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale” – a precizat pr. Bogdan Ivanov.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane se va oficia slujba sfinţirii mici a apei şi vor fi rostite rugăciuni pentru natură. În încheiere, ÎPS Andrei va rosti un cuvînt de învăţătură.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.