Probe neconforme privind dezinfectanţii în două spitale clujene

Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a făcut vineri publică lista unităţilor sanitare din ţară, în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme privind folosirea dezinfectanţilor, în urma controalelor realizate prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică. Pe listă se află şi două spitale clujene – Institutul Inimii „Nicolae Stancioiu” şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”.

Într-un comunicat remis presei, MS face precizarea că, pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate „toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză”. De asemeni, Ministerul Sănătăţii informează că acţiunile de control continuă, „fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma”.

Potrivit listei date publicităţii de MS, au fost depistate probe neconforme în 50 de spitale, din care nouă sînt din Bucureşti, iar restul, în 22 de judeţe din ţară (inclusiv Cluj). După Bucureşti, cele mai multe spitale în care au fost depistate probe neconforme se află în judeţele Călăraşi (5) Suceava (5) şi Constanţa (4).

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.