Pro şi contra

RADU VIDA

Luat la bani mărunţi, oraşul Honolulu a adoptat, fără mare opoziţie, interzicerea claxonatului în urbe. Vocile contra au fost repede convinse, iar bunul simţ a triumfat. Japonezii au descoperit o imensă sursă de energie. Un gaz, aflat între plăcile tectonice pare să asigure necesarul ţării pe următorii o sută de ani. A durat doar o clipă disputa după care, extrăgînd „gazul îngheţat” de acolo de unde este, s-ar putea să se… umble la mecanismele ascunse ale cutremurelor. A trecut însă foarte puţin timp de la descoperirea ştiinţifică şi convingerea societăţii civile de necesitatea exploatării acestei resurse energetice. Şi lucrurile au intrat pe un făgaş normal.

Inevitabil, trebuie să vă uitaţi şi la colţul nostru de lume. Acolo, unde nu se înţelege om cu persoană şi unde îşi vîră coada Dracu’, toţi fraţii lui şi mă-sa, divă, dacă-i franţuzoaică.

Cîinii, bunăoară.
Sînt oraşe (Orşova, spre exemplu), unde, din cauza patrupedelor flămînde, agresive şi turbate, oamenii sînt obligaţi să  ia taxiul pentru a traversa centrul localităţii. Se cheltuie, dar se şi primesc bani cu nemiluita, doar pentru a susţine o cauză pro. Şi alta contra. Drepturile omului cad pe locul al II-lea, iar primul loc îl ocupă drepturile animalelor. Ciudat, nu credeţi?!

Şi Roşia Montană…
Munţi noştri aur poartă, dar noi  demonstrăm ca să rămînă acolo şi, în consecinţă, să cerşim din poartă-n poartă. Acum, opoziţia (prin reprezentaţi şi… neveste) sînt în stradă, la un proiect care, pe vremea cînd aveau puşca şi cureaua lată, era ridicat în slăvi. Acum, că nu ei iau şpaga, nu le mai trebuie nici minerit, nici locuri de muncă, nici bani şi aur pentru visteria ţării. Nu-i bine nici cu noi, nici cu străinii, nici cu referendum, nici prin atribuire directă… Nicicum!

Aşa şi cu gazele de şist.
Avem, dar nu-l vrem. Şi, în toată tevatura, plîngem că nu putem, nu ne lasă…
Am dat cîteva exemple de interese divergente, doar pentru a sublinia că discordia în ceea ce priveşte un proiect sau altul are cauze mult mai ascunse decît se vede la prima vedere. Nu mi-am propus să le analizeze. Ci, din tot amalgamul, vreau să înţelegem un singur lucru: că nu sîntem solidari. Că, dincolo de interese – fireşti pînă la un punct – există un sentiment al apartenenţei şi al dorinţei de a face ceva. Împreună. Pentru binele comun. Indiferent dacă e vorba despre o iniţiativă la scara de bloc, în comună, municipiu, sau ţară, se găsesc oameni care să dea în cap Ideii. Cu înverşunare. Chiar fără argumente logice. Iar uşurinţa cu care, la noi, se nasc mii şi mii de „Gigi contra” spune multe despre stadiul în care am ajuns. Sau n-am ajuns. Şi, sincer, nu dă prea multe şanse perspectivelor.

Să ne înţelegem: nu e vorba despre unanimitate, nici despre impunerea unora sau altora dintre ideile care frămîntă comunitatea.  Ci despre o înţelegere superioară a nevoii de mai bine!

Cauzele ar fi multe şi, în acest spaţiu, greu de analizat. Doar descătuşarea de dictatură, să spunem, unde lucrurile aveau o singură direcţie, impusă „de sus” şi executată… jos. Ei, bine, după posibilitatea obţinerii libertăţii şi a luării celor mai valabile decizii pentru bunăstarea generală, se constată o adevărată discordie naţională. Deloc invidiată de cei din afară (care, oricum am lua-o, sînt concurenţii, dacă nu chiar duşmanii noştri). Şi mult agreată de cercurile care, fără prea multe strădanii, admiră, de pe margine, stagnarea noastră. În mai toate domeniile, unde mintea colectivă ar trebui să decidă repede şi eficient.
Ceea ce nu se întîmplă.