Privire asupra stagiunii 2014/2015 la Teatrul Naţional Cluj-Napoca

TeatruÎn noua stagiune 2014/2015, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca propune o serie de evenimente şi spectacole variate, venind în întîmpinarea dorinţelor şi exigenţelor publicului teatral clujean.

Aşa cum anunţam, încă de săptămîna trecută, şi potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, prima avanpremieră care marchează deschiderea stagiunii în culorile vii ale regăsirii teatralităţii hiperbolice a copilăriei – marţi, 23 septembrie a.c., ora 19, Sala Mare – este spectacolul Clovni extratereştri, ale cărui scenariu şi regie sînt semnate de Eli Simon. Aflat la a doua colaborare cu Naţionalul clujean (după spectacolul de mare impact, Războiul clovnilor, realizat în 2012) Eli Simon continuă această sagă a clovnilor pe muzica originală funk compusă de Vincent Olivier, în interpretarea Adei Milea.

A doua avanpremieră – marţi, 30 septembrie, ora 19, Sala Mare –, Mein Kampf de George Tabori, în regia lui Alexandru Dabija, introduce spectactorii în lumea morbid-grotescă a unei farse crunte pe care ne-a jucat-o istoria recentă: ascensiunea la putere a unui tînăr împiedicat şi frust pe nume Hitler.

Evenimentul cel mai important al acestei toamne va fi cea de-a patra ediţie a Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj – Căile libertăţii (8-12 octombrie 2014). Se anunţă un program bogat, cuprinzînd 9 spectacole ale TNC şi un spectacol invitat, acompaniate de dezbateri şi mese rotunde care permit gruparea reprezentaţiilor pe genuri (teatru politic, teatru-dans, teatru şi circ, teatru clasic) şi acordarea activităţii teatrale a Naţionalului clujean la problematicile culturale contemporane internaţionale.

Pînă la sfîrşitul acestui an vor avea loc încă trei premiere: În trafic de Alina Nelega, în regia lui Tudor Lucanu şi spectacolul-lectură, Brâncoveanu 300, în regia Ştefanei Pop-Curşeu la Studioul „Euphorion“, iar la Sala Mare, Elling de Axel Hellstenius, o adaptare a romanului Fraţi de sînge de Ingvar Ambjornsen, în regia lui Sorin Misirianţu.

În perioada ianuarie-iulie 2015 sînt prevăzute premierele Emigranţii de Slavomir Mro¿ek, în regia lui Tudor Lucanu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război după Camil Petrescu, în regia şi dramatizarea Adei Lupu şi Ubu înlănţuit de Alfred Jarry, în regia lui Gábor Tompa. În luna iunie vor începe repetiţiile la Ferma animalelor de George Orwell, în regia lui Răzvan Mureşan, premiera spectacolului urmînd să aibă loc în prima jumătate a lunii septembrie 2015. Pe lîngă spectacolele în premieră se vor relua, de asemenea, multe din spectacolele de succes ale teatrului, iar publicul va avea din nou ocazia să profite de mult-îndrăgitele evenimente anuale „Noaptea Porţilor Deschise“ (6 decembrie 2014) şi „Ziua Porţilor Deschise“ (27 martie 2015).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.