Prioritățile parlamentarilor clujeni, în noua sesiune (I)

Aleșii clujeni se pregătesc de o nouă sesiune parlamentară. Atât cei de la putere, cât și cei din opoziție au în vedere proiecte legislative importante ce vizează domenii precum cel economic, social, al sănătății sau al educației.

Unele inițiative sunt nou-nouțe, în timp ce altele au fost depuse deja în sesiunea trecută, iar acum parlamentarii vor face demersuri pentru urgentarea dezbaterilor.

Astfel, deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan, are în vedere, printre altele, o inițiativă privind prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor. „În această sesiune parlamentară îmi propun să finalizez discuțiile pentru legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, mai exact modul de aplicarea al art. 65 care în prezent nu este aplicat unitar.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați...
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut