Prin ochii Înviatului

Grația nu este șarmul, ci harul Înviatului. El nu e viu ca să ne cotonogească. El are putere să învie pe tinerii și bătrânii morți, să vindece pe toți cei suferinzi de boli terminale sau accidentați, să mângâie pe cei singuri, să ierte pe criminali, să se arate în vis simultan la sute de nebotezați.

A deveni matur spiritual nu înseamnă a nu mai depinde de Înviat, ci – din contră – a depinde tot mai mult și mai mult. A realiza că fără El nu avem nimic și cu El avem totul. A cinsti pe sfinții Lui: sfinții judecă lumea, nu lumea pe sfinți. Oamenii cu mari păcate calomniază pe cei cu mici păcate. Dar – prin iubirea Înviatului – toți putem ajunge la sfințenie. Precum odinioară Ilie sau recent Dumitru Stăniloae, Liviu Galaction Munteanu și Arsenie Boca.

Cel mai important lucru din viitor este faptul că Înviatul va fi cu noi. Restul chiar nu contează. El poate vindeca la distanță și la apropiere, într-o clipită. Ne poate dărui fericirea, pentru că o are. Nelimitată. Nu merităm, dar nu refuzăm. El rânduiește toate astfel încât șansele noastre de a găsi fericirea să fie maxime. Dacă privim doar la lume, vom fi nefericiți. Mai bine privim la Hristos. 

În Sfânta Treime, Unul fără Celălalt e cu neputință de gândit, într-o iubire perfectă (Hans Urs von Balthasar, Prezență și gândire, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2023, p. 83). Dumnezeirea nu poate fi cântărită, deși e nelimitată. Hristos ne oferă totul, pentru că fericirea va fi veșnică, nu pentru o perioadă limitată. 

Îi facem loc integral Înviatului, ne înlocuim pe noi înșine cu El, cu întregul minunii dragostei Lui. Lumina Lui este dragoste dăruită și însușită. Înviatul vrea să aprindă în noi dorința după veșnicie. Nu am fost creați doar pentru lumea aceasta. Viața pe care o primim de la El nu se termină niciodată. Modurile în care ne ajută sunt surprinzătoare, dar eficiente. 

Mai multe mănăstiri, aceleași două teme prezentate de către gazde: hramul (cât de mulți pelerini vin cu această ocazie) și moartea (cât de nepregătiți suntem pentru acest moment).

Hristos nu ne lasă să fim învinși de diavol.

În cele din urmă, victoria asupra întunericului nu se câștigă prin forță sau prin luptă fizică, ci printr-o stare de veghe continuă, printr-o rezistență tăcută și fermă la tot ce este rău. Omul care nu își permite să fie învins de întuneric este cel care, în adâncul său, a ales mereu lumina. El este cel care, chiar și în cele mai negre nopți, păstrează o scânteie de speranță și de credință. Aceasta este adevărata putere, o putere pe care nici un rău nu o poate birui.

Cei mai săraci nu sunt cei fără bani, ci fără Dumnezeu. Dacă Evanghelia nu Îl preamărește pe Hristos, nu e evanghelie.

Nu există nici un suflet de care Hristos să nu fie interesat.

Pr. Dan-Marius MATEI