Primul martir al Unirii Transilvaniei cu România provine din județul Cluj

Primul martir al Unirii Transilvaniei cu România provine din localitatea clujeană Agriș, comuna Iara, aflată la poalele Apusenilor.

Ioan Arion a fost împușcat în gara Teiuș, de către un soldat ungur, în timp ce flutura steagul tricolor, cu care se îndrepta spre Alba Iulia. Arion se afla în trenul special în care au călătorit gardiști și țărani români și care a plecat din Gara Teiuș spre Alba Iulia, în 30 noiembrie 1918, seara, în jurul orei 20,00.

Profesorul Emil Luca, originar din Agriș a fost primul din România care a tratat după 1989 cazul eroului Ioan Arion în cotidianul nostru, care la acea vreme apărea sub numele de Adevărul în Libertate.

Emil Luca povestește cum a aflat despre evenimentul din 30 noiembrie 1918 din gara Teiuș în care fost răpus tânărul de 24 de ani din satul său natal.

Redăm textul publicat în ediția din 1 decembrie 1990 a cotidianului nostru.

    ***

Tot mai des în ultimii ani, în preajma lui Întâi Decembrie, între numele făuritorilor Marii Uniri de la Alba Iulia, este rostit și cel al „Stegarului Unirii”, al eroului Ioan Arion, cel care a pecetluit, cu sângele lui, Actul Unirii.

Am aflat frânturi din povestea Stegarului, în urmă cu aproape șaizeci de ani, copil fiind, de doar câțiva anișori, în satul eroului din județul Cluj, la poalele Munților Apuseni, în Agrișul copilăriei mele.

Povestea era spusă, la acea vreme, mai mult în taină, în șoaptă… Erau anii negri în care satul ducea o luptă îndârjită de rezistență împotriva colectivizării forțate. Erau vremuri și fapte pe care aveam să le deslușesc mai târziu, după ani și ani…

Îmi amintesc însă bine că-mi plăcea mult să ascult poveștile cu Feți Frumoși și cu Ilene Cosânzene, pe care mi le spunea ori mi le citea mama, dar și povestirile transmise din moși strămoși, cu vestiți eroi ai locului, cu Voievodul Gelu, cu Horea, cu Avram Iancu și, mai ales, istorisirile din războaie ale lui Moș Avram și ale tatălui meu, tot Avram. Povestiri despre săteni, unii rudenii apropiate, care au căzut pe fronturi, în țară ori departe de țară. Așa am ajuns și la povestea lui Iuănu Irinii, căzut, cu tricolorul în mână, sub ploaie de gloanțe, în gara Teiuș, în preziua Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Nu înțelegeam atunci de ce povestea lui Iuănu Irinii nu este spusă tare, de ce nu mi-o citește mama și din cărți, ori Moș Avram din ziarele și revistele la care era abonat. Nu înțelegeam nici de ce nu au fost pedepsiți făptuitorii oribilei crime! Cum nu aveam să aflu mai multe nici despre Unirea din 1918, nici despre făuritorii ei și, firește, despre eroul satului meu și al Marii Uniri, nici în anii următori, de școală generală!

Mai mult noroc, în anii de liceu! Cu un profesor de istorie cu har, am vizitat orașul unirii, ajungând și la mormântul stegarului din Agriș. Am citit cu emoție textul de pe crucea eroului: „Ioan Arion din comuna Aghiriș, ucis mișelește de garda maghiară în gara Teiuș, în drum spre Marea Adunare ținută în Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 – Națiunea recunoscătoare „. Aghiriș – un nume de localitate care nu există! Supărarea și revolta mea au fost mari, dar puterea de a schimba ceva era prea mică! M-a urmărit mereu acea greșeală, care arunca, peste timp, o umbră de îndoială asupra identității eroului.

Au mai trecut și alți ani, în care numele făuritorilor Marii Uniri rămâneau încrustate doar în închisorile comuniste, în listele de… „bandiți și dușmani ai poporului „…

Și totuși! Incetul cu încetul, documente vechi, peste care se așternuse mult praf și multă uitare, au început să iasă la lumină. Intre ele și un text al lui Vasile Goldiș, unul dintre corifeii Marii Uniri, prezent la căpătâiul martirului, la înmormântarea acestuia, a doua zi după înfăptuirea Unirii, și care făcea referire la împrejurările în care a fost răpus eroul nostru.

Era mândria satului

Decembrie 1989! Revoluție, ori ce-o fi fost! Dar descătușarea s-a produs! Iar la primul Întâi Decembrie liber, în 1990, aveam să consemnez, după o așteptare de decenii, în „Adevărul în Libertate”, al cărui redactor eram la acea vreme, evenimentul care l-a avut erou pe consăteanul meu. Iată, frânturi din articolul de acum treizeci de ani: „IOAN ARION, STEGARUL UNIRII…”:

„Era mândria satului…Voinic și harnic, iute la minte și cu suflet larg… Și atât de tânăr…” Agrișenii așa îl știu pe Ion Arion. Cei care l-au cunoscut, pe an ce trece tot mai puțini, le-au povestit și celor tineri. La început în taină, în șoaptă, pentru că despre acele vremuri nu trebuia să se vorbească, apoi tot mai tare… Acum nimeni nu mai are rețineri. Și tare-s mândri consătenii eroului. Prin el, și ei au fost atunci, acolo…

Jurase în fața altarului bisericii din Agriș, în fața lui Dumnezeu și a sătenilor, să apere cu viața tricolorul pe care i-l încredințase satul. Era steagul păstrat cu sfințenie pentru marea sărbătoare de la Alba Iulia.

De pe Valea Hășdății, de pe Valea Ierii, de pe Arieș, mulțime de români s-au strâns în jurul tânărului de doar 24 de ani, pentru a-l urma pe drumul spre Marea Unire. Atmosfera, spun vârstnicii, era greu de descries! Un entuziasm general! Și-n fruntea tuturor, Ioan Arion, stegarul din Agriș…

Dar nimic nu se realizează fără sacrificii. Și românii au dat destule jertfe de sânge pentru fiecare drept al lor. Ultimul sacrificiu pentru Marea Unire a fost Ioan Arion. A căzut, cu drapelul în mână, în gara Teiuș. Jurase să-l apere cu viața, și l-a apărat. L-a înroșit cu sângele lui (…).

După înfăptuirea Unirii, la 2 Decembrie, eroul nostru a fost înmormântat cu onoruri, la Alba Iulia, în România Mare…

Un prim pas spre intrarea în normalitate

Dar eroii, se știe, nu mor niciodată. Ei nici măcar nu îmbătrînesc. Iar Ioan Arion a rămas pentru agrișenii lui, pentru românii lui, mereu acel tânăr, de 24 de ani, stegar al Văii Hășdății, al Văii Ierii, al Arieșului, stegar al Marii Uniri…” (Adevărul în Libertate, 1-3 Decembrie, 1990, anul II, numărul 260).

Tot în acel număr al „Adevărului în Libertate” aveam să public, lângă articolul meu, o evocare a acelor zile de Decembrie 1918, semnată de bunicul meu, dascălul care petrecuse, împreună cu mulți dintre făuritorii unirii, 12 ani, în temnițele comuniste, tot ca „bandit și dușman al poporului”…

Bucuria publicării acelor materiale a fost mare! Era acesta un prim pas spre intrarea într-o normalitate de multă vreme așteptată…

La rândul lui, prietenul Constantin Mustață, ziarist și scriitor, face, în satul eroului ori în alte sate de pe Valea Hășdății, mai multe reportaje publicate în volume ori emisiuni transmise la Radio Cluj…

Au urmat alți pași. În 1996, în publicația „Apulum” din Alba Iulia, istoricii Ioan Pleșa și Laurențiu Mera (și el fiu al satului Agriș), vor publica o lucrare bine documentată despre evenimentele din preajma Adunării de la Alba Iulia, „Stegarul Ioan Arion – martir al Marii Uniri” (Apulum, vol.XXXIII/1996).

Tot în 1996, profitând de prietenia artistului plastic Emil Crețu și a directorului Exploatării Miniere Iara, Gheorghe Chindriș, am început demersurile pentru înălțarea unui monument – un bust în bronz al eroului, în centrul comunei Iara, de care aparține satul Agriș.

Evenimentul s-a produs însă abia peste un an, la 10 august 1997, la insistența altui bun prieten, poetul Vasile Copilu Cheatră, și el un om al comunei, și care ne-a convins că lui Avram Iancu, cel care a pus „pumnul în pieptul furtunii”, la 1848-1849, apărând Iara cu tunurile de cireș ale prefectului Simion Balint, i se cuvine să fie primul cinstit de către comunitate.

Așa se face că în 1996 s-a dezvelit, în centrul Ierii, bustul lui Avram Iancu, înălțat mai ales prin strădaniile poetului Vasile Copilu Cheatră, iar în 1997, în prezența Mitropolitului Bartolomeu Anania, a altor înalte fețe bisericești, politice și culturale și a câtorva mii de localnici, s-a dezvelit bustul martirului Unirii, Ioan Arion.

O altă importantă reparație, și ea de mult așteptată, s-a făcut în anul 2000. Ajuns întâmplător în Alba Iulia (ca președinte de Bacalaureat la un liceu din localitate), am constatat cu mâhnire că la mormântul consăteanului meu, eroul Unirii, nu se corectase greșeala pe care o constatasem cu ani în urmă, ca licean. Și ce nu reușisem să repar atunci, în anii ’70, am reușit în anul 2000, cu ajutorul altui prieten, avocatul Ioan Rus, ajuns prefect de Alba. De atunci, Aghirișul de pe crucea eroului a devenit, firesc, Agriș – Iara!

Dar au mai urmat și alți pași. În gara din Teiuș s-a dezvelit o placă din bronz, amintind de evenimentul petrecut aici la 30 noiembrie 1918, apoi în satul eroului, în Agriș, s-a dezvelit un monument al tuturor eroilor satului, între care este înscris și numele lui Ioan Arion, iar în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, a fost înălțat un bust în bronz al eroului, pe Aleea Personalităților din Teiuș…

Este o bucurie să constatăm că tot mai mulți istorici, scriitori, jurnaliști readuc în memorie evenimentele care l-au avut ca erou pe Ioan Arion, flăcăul falnic din Agrișul Ierii!

Glorie ție, Stegar al Unirii!

Emil A. LUCA