Primul liceu românesc din Cluj – Colegiul Naţional „George Bariţiu” aniversează 104 ani de existenţă

În octombrie 2023 Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, având numele marelui om de cultură ardelean, aniversează 104 ani de existenţă. Liceul şi-a deschis porţile la iniţiativa Consiliului Dirigent în 19 octombrie 1919 ca primul liceu românesc de băieţi din Cluj-Napoca.

La înfiinţare a avut un număr de 287 de elevi repartizaţi în nouă clase cu profil teoretic. Primul corp profesoral avea în componenţă şapte profesori din Vechiul Regat, un profesor francez, unul macedonean, ceilalţi profesori fiind ardeleni, majoritatea având și ore în învățământul universitar.

Primul director al liceului, profesorul Alexandru Ciura, cu o înaltă ţinută intelectuală formată în Occident, cu o viziune modernă şi un spirit managerial de excepţie a format Liceul „George Bariţiu” ca o prestigioasă instituţie educaţională şi culturală a Clujului, care păstrează şi în prezent prestigiul demn de această calitate şi numele pe care îl poartă. În acest sens se pot reţine spusele muzicologului George Zbârcea, absolvent al colegiului: „Încă de la începutul lui Liceul Bariţiu din Cluj a trecut peste limitele geografice, devenind liceul Transilvaniei”.

Dovada incontestabilă a acestui fapt este galeria de oameni iluştri formați în băncile acestui liceu, respectiv, nu mai puțin de șase membri titulari ai Academiei Române: Emil Burzo (fost președinte al Academiei Române), Ștefan Pascu, Eugen Pora, Alexandru Roșca, Cristian Sorin Silvestru, Petre Spacu. Liceul a furnizat, de asemenea, oameni de excepție în domeniile lor, scriitori şi poeţi, precum: Radu Stanca, Horia Stanca, Ioan Alexandru, iluştri critici literari: Ion Negoiţescu, Nicolae Balotă, Dumitru Micu, Marian Papahagi, muzicieni şi artişti: George Zbărcea, Tudor Jarda, Pericle Capidan, Manuela Botiş, teologul Teofil Herineanu, filosoful Petre Ţuţea, politicianul Ion Raţiu, speologul Gheorghe Racoviţă, numeroși dascăli, medici, ingineri.

Funcţionând ca liceu teoretic aproape neîntrerupt, cu excepţia perioadei 1977-1990 cînd a fost transformat în Liceul Industrial de Poştă şi Telecomunicaţii, în anul 2000 Liceul „George Bariţiu” primeşte prestigiosul statut de Colegiu Naţional. Actualmente Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca este structurat ca liceu cu profil teoretic având 29 de clase cu un un efectiv total care depășește 750 de elevi. Oferta educaţională actuală este una atractivă, corelată cu cerinţele conturate de dinamica învățământului superior clujean și de pe piaţa muncii. La ora actuală clasele de liceu, cursuri de zi, filiera teoretică, sunt configurate cu profil real, specializarea matematică-informatică (intensiv informatică) şi profil uman, specializările: filologie  cu studiul bilingv al limbii italiene (specializare funcţională în baza Memorandumului semnat în 2002 de România cu Republica Italia), respectiv specializarea ştiinţe sociale. De asemenea, funcţionează clase de învăţământ primar şi gimnazial, particularizate prin studiul limbii engleze, limbii italiene și limbii franceze.

Conducerea actuală a colegiului se preocupă de asigurarea unei baze materiale optime și aliniată tehnologiilor informaționale, pentru realizarea unui învăţământ de calitate. În ceea ce priveşte corpul profesoral actual, acesta este unul foarte bine pregătit, având profesori dedicați, cu performanţe în activitatea ştiinţifică şi didactică. Învățământul de performanță din acest colegiu este consfințit de numărul mare de premii la olimpiade și concursuri, obținut de elevii barițiști, de finalizarea examenelor naționale cu unele dintre cele mai mari medii la nivelul județului Cluj, dar și de locurile fruntașe pe care le ocupă absolvenții barițiști la inserția în învățământul superior.

Cu ocazia aniversării a 104 de existență, marcăm, încă odată, cu emoţie, semnificaţia spiritului bariţist ca punte peste timp şi generaţii. Ca momente dedicate aniversării, se vor derula activități culturale, lansări de carte și evocarea personalității patonului spiritual al colegiului.

Aniversarea celor 104 ani de tradiţie ai acestui liceu, se doreşte a fi, dincolo de Ziua Colegiului Naţional „George Bariţiu”, un elogiu adus educaţiei clujene și naționale de calitate. Fie ca spiritul bariţist să nu dispară niciodată, ci să se reitereze îmbogățit cu fiecare generaţie valoroasă de absolvenţi pe care o furnizează acest colegiu centenar clujean!

Director,

Prof. dr. Alina-Monica Bărăian

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut