Primul incident grav în ziua votului la Cluj. O femeie a încercat să voteze cu buletinul altei persoane

O femeie de 41 de ani din Câmpia Turzii s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să voteze cu cartea de indentitate a un ei alte femei. „În cursul dimineții de 18 mai 2025, după deschiderea secțiilor de vot, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, aflat în serviciul de pază la secția de votare nr. 190 din municipiul Câmpia Turzii, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la vot cu un act de identitate care nu îi aparține. Din primele verificări a reieșit că persoana în cauză, o femeie de 41 de ani din municipiul Câmpia Turzii, s-a prezentat la secția de votare menționată și a înmânat operatorului tabletei un act de identitate emis pe numele altei femei, domiciliată în comuna Luna, județul Cluj, document care fusese declarat pierdut de către titular în luna aprilie 2025. Persoana în cauză nu a fost înscrisă pe lista electorală suplimentară și nu și-a exercitat dreptul de vot”, a transmis IPJ Cluj.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de fraudă la vot, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.